Revizuirea piețelor relevante din domeniul comunicațiilor electronice și, în mod implicit, a măsurilor de reglementare în vigoare se realizează periodic de către Autoritate, în urma unor analize de piață complexe, care au în vedere în principal re-evaluarea situaţiei concurenţiale pe respectivele piețe.
Analiza efectuată de ANCOM a arătat că piaţa cu amănuntul corespunzătoare serviciilor de acces la puncte fixe în reţelele publice de telefonie, respectiv piaţa de gros corespunzătoare serviciilor de originare a apelurilor la puncte fixe tind către concurenţă efectivă în orizontul de timp al analizei. Prin urmare, Autoritatea dereglementează aceste pieţe, stabilind o perioadă tranzitorie de un an până la retragerea tuturor obligaţiilor impuse anterior în sarcina Romtelecom. Pe piaţa cu amănuntul corespunzătoare serviciilor de acces la puncte fixe Romtelecom nu va mai avea obligaţia de a oferi abonaţilor săi posibilitatea de a utiliza serviciile oricărui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului, cu care este interconectat, prin intermediul utilizării procedurii de selectare sau preselectare a transportatorului şi obligaţia de a nu condiţiona furnizarea serviciilor de acces la puncte fixe de acceptarea de către utilizatorii finali a unor prestaţii suplimentare, fără legătură cu serviciul solicitat. De asemenea, după expirarea perioadei tranzitorii de un an, pe piaţa de gros corespunzătoare serviciilor de originare a apelurilor la puncte fixe în reţelele publice de telefonie, Romtelecom nu va mai avea obligaţia de transparenţă, nediscriminare, furnizare a anumitor servicii şi acordarea accesului la anumite facilităţi, precum şi de control al tarifelor.
Situaţia concurenţială pe piaţa de gros a serviciilor de tranzit naţional comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie este, însă, diferită. Analiza Autorităţii arată că, în continuare, barierele existente la intrarea pe această piaţă se mențin la un nivel ridicat și că este puţin probabil ca, în orizontul de timp al analizei, operatorii alternativi să-şi îmbunătăţească semnificativ poziţia pe piaţă, ţinând cont de gradul mare de acoperire teritorială a reţelei Romtelecom şi de numărul mare de contracte de interconectare directă încheiate de acesta atât cu operatorii alternativi de reţele publice fixe, cât şi cu operatorii de reţele publice mobile. Astfel, pe baza cotei de piață deținute și a factorilor structurali analizați, a rezultat că societatea Romtelecom rămâne furnizor cu putere semnificativă, fiind necesară menţinerea, în continuare, a obligaţiilor de transparenţă, nediscriminare, furnizare a unor servicii şi acordarea accesului la elemente specifice ale reţelei şi a infrastructurii asociate, precum şi fundamentare a tarifelor în funcţie de costuri în sarcina acestui operator.
Tariful maxim pe care îl va putea percepe Romtelecom pentru furnizarea serviciului de interconectare în vederea tranzitului naţional comutat al apelurilor în reţelele publice de telefonie va fi stabilit în perioada imediat următoare prin intermediul unui model de calculaţie a costurilor. Până la data stabilirii tarifului pentru serviciul de interconectare în vederea tranzitului comutat al apelurilor pe baza modelului de calculaţie a costurilor incrementale pe termen lung, tariful maximal ce poate fi perceput de către Romtelecom se menţine la nivelul tarifului actual în vigoare de 0,05 eurocenţi/minut în vederea tranzitului comutat – simplu tranzit şi 0,16 eurocenţi/minut în vederea tranzitului comutat – dublu tranzit.
Proiectele de măsuri privind stabilirea tarifelor unor servicii de comunicaţii electronice la nivel de gros, pe baza unor modele de calculaţie a costurilor fac obiectul unui alt proces de consultare publică ale cărui rezultate vor fi anunţate la momentul finalizării.
Odată cu finalizarea consultării naţionale, conform dispoziţiilor legale în vigoare, ANCOM urmează să notifice Comisiei Europene, Organismului autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice (OAREC) şi autorităţilor naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene setul de măsuri de identificare, analiză şi reglementare propuse, împreună cu motivele care stau la baza acestor măsuri. Comisia Europeană, OAREC şi celelalte autorităţi de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data notificării.