Potrivit Raportului de date statistice privind serviciile poștale pentru anul 2014 publicat de ANCOM, anul trecut au fost procesate în România de 2,3 ori mai multe colete poștale față de anul 2013, 90% dintre acestea fiind prelucrate de către furnizorii privați. Traficul poștal total a continuat să crească într-un ritm moderat, înregistrând o creștere de peste 10%, depășind în 2014 valoarea de 600 milioane de trimiteri, acestea fiind procesate în proporție de peste 95% de furnizorul de serviciu universal și alți zece furnizori privați de volum mare.
Dintre cele peste 623 de milioane de trimiteri poștale înregistrate în anul 2014, peste 80% au reprezentat trimiteri din poșta de scrisori (peste 521 milioane), aproximativ 10% colete (62 milioane), 1,4% trimiteri Express (8,7 milioane), restul de 5% fiind constituite de trimiteri tip publicitate prin poștă (18,8 milioane), mandate poștale (8,3 milioane), respectiv corespondență și imprimate de peste 2kg (4 milioane). Aproape 593 de milioane au fost trimiteri interne și peste 30 de milioane trimiteri internaționale.
Se poate calcula astfel că un român a trimis, în medie, aproape 32 de trimiteri poștale în anul 2014, cu 20% mai mult față de anul anterior, un motiv pentru această creștere fiind însă și scăderea cifrei statistice privind populația la care s-a raportat traficul poștal total din 2014.
Peste 90% din veniturile realizate pe piața poștală în 2014 au fost obținute de 15 furnizori, printre care și Compania Națională Poșta Română (CNPR), aceștia procesând mai mult de 97% din totalul trimiterilor poștale prelucrate anul trecut. Procentul furnizorilor activi s-a menținut în 2014 la aproximativ 60% din totalul celor autorizați (237 furnizori activi din 371 de furnizori autorizați), însă a scăzut numărul celor care și-au exprimat intenția de a deveni furnizori de servicii poștale, comparativ cu anul 2013.
În timp ce volumul total de trimiteri poștale procesate de CNPR în ultimii cinci ani a avut fluctuații foarte mici, traficul celorlalți furnizori poștali de pe piață s-a înscris pe un trend continuu crescător, cu o creștere de peste 40% în anul 2014 față de 2013.
180.000 de reclamații
Traficul de trimiteri din sfera serviciului universal a continuat să scadă în anul 2014, când a atins cea mai mică valoare din ultimii cinci ani (227 milioane de trimiteri), în scădere cu peste 35% față de 2013. Furnizorii privați au procesat anul trecut cu 55% mai multe trimiteri din sfera serviciului universal față de anul 2013, în timp ce traficul procesat de CNPR pe acest segment de piață a înregistrat o scădere de peste 65%.
În anul 2014, trimiterile din afara sferei serviciului universal, reprezentând peste 60% din traficul poștal total, au continuat să urmeze cursul ascendent din ultimii cinci ani, creșterea cea mai mare înregistrându-se în anul 2014, de peste 90% față de anul 2013, acest segment de piață fiind aproape în totalitate (peste 95%) disputat de primii zece furnizori de volum mare.
În anul 2014 au fost înregistrate aproape 180.000 de reclamații privind serviciile poștale, din care aproape 30% s-au dovedit a fi întemeiate. Un număr de 18.700 de reclamații au fost soluționate cu acordare de despăgubiri în valoare de 4.175.261 de lei. Raportând numărul total de trimiteri poștale la numărul de reclamații primite, se observă că în anul 2014 a existat o reclamație la 3.505 de trimiteri poștale, o reclamație întemeiată la 12.329 de trimiteri poștale și că, în medie, din aproximativ trei reclamații întemeiate, una s-a soluționat prin acordarea de despăgubiri.