Tensiune în dosarul 2 Mai. Procesul lui Vlad Pascu are şanse să fie reluat de la zero

Vlad Pascu

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Procesul în care Vlad Pascu este judecat pentru uciderea a doi tineri, pe care i-a lovit cu maşina în localitatea 2 Mai, ar putea fi reluat de la zero. Totul are legătură cu judecătoarea Ancuţa Popoviciu. Iată când se va stabili exact soarta acestui proces.

Revoltă din cauza judecătoarei Ancuţa Popoviciu, în dosarul 2 Mai

Posibilă răsturnare de situaţie în dosarul 2 Mai. Ce s-ar putea întâmpla, peste numai câteva zile, cu procesul în care este judecat Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan şi a ucis cu maşina alţi doi tineri?

Dacă, în zilele ce urmează, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) hotărăște suspendarea judecătoarei Ancuţa Popoviciu, procesul lui Vlad Pascu ar putea să înceapă din nou de la zero.

Astfel, în cazul unei decizii nefavorabile pentru Ancuţa Popoviciu, un alt judecător va prelua cazul, deschizând posibilitatea reluării audierilor martorilor și administrării probelor.

În această situaţie, există perspectiva ca procesul lui Vlad Pascu să fie reînceput complet, condiționat de decizia pe care secția de judecători în materie disciplinară o va lua săptămâna viitoare cu privire la suspendarea din funcție a actualei judecătoare din acest caz.

Totul se va decide miercuri, 24 aprilie, în cadrul şedinţei programate la CSM.

Vorbim despre aceeaşi judecătoare controversată care a ţinut prima pagină a ziarelor în ultima perioadă, mai ales după ce, în timpul procesului, l-a întrebat pe tatăl lui Sebi dacă fiul său, ucis în incidentul de la 2 Mai, se află prezent în sala de judecată.

SURSA FOTO: Facebook, Ancuţa Popoviciu

Ce acuzaţii îi aduce Inspecţia Judiciară?

Inspecţia Judiciară a solicitat suspendarea ei din funcție, invocând presupusa abatere disciplinară, respectiv exercitarea funcției cu rea-credință sau neglijență gravă.

La ultima înfățișare în fața CSM, când era așteptată o decizie cu privire la situația sa, s-a hotărât amânarea audierii și implicit a luării unei hotărâri în cazul Ancuţei Popoviciu.

Acest lucru s-a întâmplat deoarece judecătoarea a solicitat un nou termen pentru a-și angaja un avocat și pentru a-și susține apărarea în mod corespunzător împotriva acuzațiilor formulate de Inspecția Judiciară.

În consecință, în zilele următoare, femeia va fi supusă audierii fie în persoană, fie prin videoconferință, de către superiorii săi, care vor lua o decizie cu privire la suspendarea ei din funcție. Între timp, Ancuţa Popoviciu a solicitat să se abţină din judecarea procesului lui Vlad Pascu, însă această cerere a fost respinsă de către colegii săi judecători.

Reamintim că Popoviciu a intrat în atenția unei anchete disciplinare după ce, în prima ședință a procesului, a dat dovadă că nu era conștientă de circumstanțele tragice ale accidentului.

În timp ce chema părțile implicate în dosar, a întrebat dacă unul dintre cei doi tineri decedați în accidentul condus de Pascu era prezent în sala de judecată. Când părinții unuia dintre tineri au început să plângă, Popoviciu a arătat surprindere: „A decedat o victimă?”, întrebând, iar din public o voce i-a răspuns: „Au decedat două.”

După acest incident, părinții victimelor au solicitat schimbarea judecătoarei din cauza presupusei neglijențe, însă un coleg de-al ei a considerat că motivele invocate de aceștia nu sunt suficiente. Inclusiv ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a luat poziţie în acest caz, arătându-se deranjată de atitudinea judecătoarei Ancuţa Popoviciu.