Număr fabulos la Românii au talent. Andi Moisescu a rămas mască: Nu știu ce aș putea să mai spun.
Românii au talent 2021 a debutat cu o serie de numere incredibile. Bianca Purice o fetiță de doar 10 ani a oferit un moment de acrobație impresionant, presărat cu contorsionism și o gimnstică perfectă care l-a făcut pe Andi Moisescu să declare că vorbim de o adevărată profesionistă. După patru ani de antrenament și o revenire incredibilă la emisiunea de la Pro TV, copila a reușit să surprindă pe toată lumea cu numărul său.
Andi Moisescu, uimit de prestație
„Nici eu nu știu ce aș putea să-i mai spun pentru că a fost senzațională, ea are o atitudine de mare vedetă. De câți ani faci asta? De la 6 ani și acum am 10, a răspuns Bianca. Pare că o faci de 20 de ani. Foarte frumos. Deci ai ajuns la un nivel pe care sunt sigur că o să îl depășești și pe ăsta. Eu așa cred”, a transmis Andi Moisescu, uimit de ceea ce a văzut pe scena Românii au talent.
Moment unic la Românii au talent
Vineri a reînceput show-ul Românii au talent de la Pro TV. A fost vorba chiar de premiera celui de-al 11-lea sezon al celui mai iubit show de divertisment din România! Jurații au fost pregătiți să ofere DA-urile mult dorite, prezentatorii gata să-i încurajeze și să le ofere energia necesară, iar concurenții deciși să impresioneze!
Conform unui comunicat al Pro TV, magia talentului a făcut publicul să viseze și a readus încrederea că totul va fi bine și că putem depăși orice barieră atunci când credem în noi! Concurenți care și-au dorit de mult timp să vină în fața juraților, au demonstrat că pot găsi partea bună și în astfel de perioade și au profitat de timpul liber pentru a-și îndeplini un vis.
Andi Moisescu a rămas interzis: Nu știu ce aș putea să mai spun. Număr fabulos