Andi Moisescu se numără printre vedetele care au fost infectate cu noul coronavirus. După aproape jumătate de an de la infectarea, juratul de la ”Românii au Talent” a vorbit deschis despre această întâmplare, dar și despre temerile pe care le-a avut.
Într-un interviu acordat pentru VIVA, Andi Moisescu a vorbit despre experiența COVID, dar și despre modul în care infectarea i-a schmbat viața. Mai exact, juratul de la ”Românii au Talent” susține că cel mai mult i-a fost frică de necunoscut odată cu primirea testului pozitiv.
Totodată, el a mai declarat că un lucru care l-a afectat a fost faptul că trebuia să întrerupă participarea la filmări, deși el nu și-ar fi dorit niciodată să complice o astfel de situație.
Totuși, Andi Moisescu susține că a avut parte de profesioniști care l-au ajutat să filmeze în continuare, chiar dacă se afla în izolare și nu în platou.
„Cred că m-am temut cel mai mult de necunoscut. Nu că acum s-ar ști prea multe despre blestemul ăsta, care ne-a dat tuturor viețile peste cap, dar atunci se știa chiar mai puțin. Nu m-am temut nicio clipă că n-o să fac față distracției, dar m-a afectat faptul că a trebuit să întrerup participarea la filmări.
Ultimul lucru pe care mi l-am dorit vreodată în viață a fost să încurc sau să fiu eu cel care complică o situație. Și, de data asta, exact de ce mi-era frică s-a întâmplat. Noroc că lucrez cu niște profesioniști, care s-au repliat imediat și, în doar câteva ore, eram din nou live în filmare, de data asta din izolare”, a declarat Andi Moisescu, pentru VIVA.
Andi Moisescu, despre finalul pandemiei
Întrebat când crede că vom scăpa de pandemie, Andi Moisescu susține că există tehnologie și cercetare care ar putea să ne scape de virus în curând. Totuși, juratul susține că românii vor avea nevoie de ”nervi” până viața se va întoarce la normalitate.
Andi Moisescu este optimist din fire, așa că încearcă să vadă și partea cea mai bună din toată povestea, mai exact, timpul petrecut cu familia.
„Eu nu-mi pot imagina situația asta. Cred mai degrabă că noi, oamenii, îi vom da de cap și vom trece și peste încercarea asta. Suntem totuși în 2021, cu o tehnologie și un nivel al cercetării fără precedent. Important e să nu ne lase nervii. De cap sigur îi vom da și vom reveni la o viață normală, cu câteva lecții foarte bune, învățate din perioada asta. În pofida problemelor pe care ni le-a creat pandemia, există și un lucru bun – am petrecut cu toții mai mult timp cu familia”, a mai adăugat acesta.
Juratul de la PRO TV a vorbit și despre modul în care copiii săi au fost afectați de pandemie. Potrivit acestuia, în cazul copiilor lucrurile au fost mai dificile, iar de fiecare dată când s-au întors la școală au fsot extrem de fericiți.
Totodată, el subliniază faptul că în cazul copiilor socializarea reală este esențială, spre deosebire de cea virtuală.
„Pentru copii cred că e cel mai dificil. Pentru mine, viața a fost prea puțin diferită. Prin prisma preocupărilor mele – în continuare îmi montez singur toate materialele, de la A la Z, după ce în prealabil le și filmez –, petrec foarte mult timp la birou, într-o perfectă izolare. Pentru copii însă, izolarea a însemnat o adevărată traumă. Nici n-ai idee cât s-au bucurat când s-au putut întoarce la școală. Nu i-am văzut niciodată atât de dornici să se întoarcă în clase. Pentru copii, socializarea reală – nu doar virtuală – cred că este esențială”, a mai spus Andi Moisescu.