Odată cu demiterea lui Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătăţii, acest minister a pierdut şi un secretar de stat, în persoana Andreei Moldovan. Premierul Florin Cîţu a numit-o, luni, pe Andra-Diana Migiu pe postul rămas vacant.
Numire importantă realizată la început de săptămână de către premierul României! Un nou nume se alătură echipei Guvernului.
Este vorba despre un nou secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Andra-Diana Migiu a fost numită în acest post printr-o decizie luată luni, 24 mai, de către prim-ministrul Florin Cîţu.
Decizia premierului Cîţu a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Cine este Andra-Diana Migiu?
Andra Migiu este membră a PLUS, la fel ca şi actualul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Ea vine la Ministerul Sănătăţii în locul Andreei Moldovan, care a fost demisă din postul de secretar de stat odată cu fostul ministru, Vlad Voiculescu.
Andra-Diana Migiu figurează pe o listă cu auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în urma testului de aptitudini organizat în noiembrie 2012, relatează Antena 3.
Ea a ocupat, în trecut, postul de manager de investiţii la sediul central al Băncii Europene de Investiţii din Luxemburg.
La începutul acestei luni, Ioana Mihăila declara: „Încă îmi formez echipa. Am făcut-o parțial. Azi am înaintat premierului Cîțu o propunere de secretar de stat, Andra Migiu.”
Unde va lucra în continuare Andreea Moldovan, fostul secretar de stat?
Medicul Andreea Moldovan a fost numită consultant la Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Ea va activa în departamentul care se ocupă de prevenirea și controlul infectărilor cu noul coronavirus.
Într-o primă fază, ea va lucra din România, urmând ca apoi să se mute la Geneva.
Andreea Moldovan este medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, spital aflat în prima linie COVID-19. Începând din 2020, ea a ocupat și funcția de director medical al spitalului.
Înainte de asta, Moldovan a coordonat Compartimentul de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale din cadrul Spitalului „Sf. Constantin” din Braşov, spital premiat de OMS, în 2013, cu „Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”.
Sursă foto: Dreamstime