O ţară întreagă a rămas cu gura căscată la ediţia de vineri a emisiunii “Românii au talent”. Ajuns la cel de-al 11-lea sezon, show-ul de talente de la PRO TV a oferit un moment uluitor. Ce greşeală a putut face Andra în faţa unui concurent venit din Italia?
Momente uluitoare la ediţia de vineri de show-ului “Românii au talent”, difuzat de PRO TV.
În loc să-l dea afară, i-a dat Golden Buzz!
Emisiunea a fost plină de mulţi concurenţi care au strâns ropote de aplauze şi au impresionat juriul, însă au fost şi momente mai puţin obişnuite: un concurent venit tocmai din Italia, care nu a fost pe placul celor 4 juraţi, a primit de la Andra un Golden Buzz!
Totul a fost însă o greşeală, Andra vrând de fapt să apese pe butonul X, pentru a opri momentul lui Domenico. Acesta dansa pe ritmuri latine şi lovea cu picioarele în găleţi atârnate prin platou.
Luată de val şi mişcându-se şi ea pe ritmurile muzicii latino, Andra a apăsat butonul greşit, lâsând pe toată lumea cu gura căscată pentru câteva momente. Italianul a trecut imediat de la extaz la agonie, când a înţeles că nu a primit de fapt un Golden Buzz, relatează Libertatea.
Dialogul dintre cei patru juraţi după momentul incredibil
Andra: Au, nu pot să cred, deci nu pot să cred.
Alexandra Dinu: Poţi să spui că e o greşeală, nu?
Andra: Nu pot să cred, nu pot să cred ce am făcut. Nu sunt obişnuită cu ăla în faţă.
Florin Călinescu: Gata, gata, treci peste.
Andra: Ce am putut să fac!
Andi Moisescu: Bine că nu au plecat confetti-urile.
Alexandra Dinu: Da, se întâmplă.
Andra: Acum mă gândeam cum să fie ăsta unul din Golden Buzz-urile mele.
Florin Călinescu: Eh, se înţelege că eşti om, nu eşti robot.
Scene şocante şi în culise. Protagonist: Pavel Bartoş
În culise, Pavel Bartoş nu a vrut să rămână nici el mai prejos, însă a reuşit să spargă din greşeală un televizor cu un scaun pe care-l luase în mâini.
Smiley: Aşa stil de bătaie, haideţi băieţi să dansăm.
Smiley: Ai spart televizorul!
Smiley: Nu vă supăraţi, dacă are cineva să ne doneze un televizor nou că ăsta…
Pavel Bartoş: Dansează în continuare, ăsta e secretul.