Vedeta a mărturisit în sfârșit tot misterul și se pare că zvonul inițial a fost doar o alarmă falsă. Andra a fost sinceră și a spus că totul a plecat de la pandemie și faptul că în această perioadă s-a îngrășat cu câteva kilograme.
Pe de altă parte, se pare că Andra a început să fie deranjată de comentariile legate de acest subiect.
„Chiar îmi doresc să nu mai zică lumea că sunt gravidă, fără ca eu să fiu. Dacă vreodată se va întâmpla, atunci e binevenit. Acum nu pot să spun că am în plan acest lucru, întrucât am și fată, și băiat, deci am tot ce am visat. Nu ne-am propus să mărim familia și nu avem de gând acum să se întâmple acest lucru. E greu, cumva, să stau mereu să explic că nu sunt însărcinată”, a mărturisit Andra pentru Libertatea.
Aceasta a explicat că pe perioada pandemiei a pus câteva kilograme în plus, la fel ca multă altă lume. Andra a recunoscut că nu se poate abține de la dulciuri, fiind dintotdeauna o pofticioasă. Cu toate acestea, a spus că s-a apucat și serios de sport și urmează și un program alimentar strict.
„În pandemie, toată lumea a pus câteva kilograme, iar eu sunt unul dintre acei oameni. La mine, surplusul se depune în diferite zone ale corpului, nu neapărat în cele mai fericite locuri. Recunosc, îmi plac dulciurile. Acasă am doi copii care vor mereu ceva dulce și le gătesc, facem brioșe, mai vine o prietenă cu vreo prăjitură nouă să o încerc. Zilnic am parte de ispite, ca să zic așa. Îmi și place, pentru copii, să avem genul acesta de prăjituri gătite în casă, să știu că sunt de bună calitate. Nu le dau dulciuri din comerț. Motiv pentru care, fiind o pofticioasă din naștere, nu mă pot abține și mai gust”, a mai spus vedeta.
Amintim că, recent, mai multe poze cu Andra au stârnit suspiciuni și mulți au crezut că artista este însărcinată din nou. Cătălin Măruță a spus atunci că totul „a fost doar o glumă făcută de Pepe”.
„Erau niște poze pentru noi, iar Pepe s-a amuzat și le-a postat pe Instagram și pe Facebook. Nu este însărcinată Andra. Dacă ar fi fost însărcinată, am fi spus. Pur și simplu a fost o fotografie la ziua ei.”, a explicat recent și Măruță.