Andra a uimit pe toată lumea! Ce a făcut soția lui Cătălin Măruță

Cătălin Măruță și Andra

SURSA FOTO: Facebook - Cătălin Măruță

Andra a împlinit joi, 24 august, vârsta de 37 de ani. Mulțumită carierei sale impresionante, aceasta a devenit una dintre cele mai înstărite cântărețe din România.

Andra a reușit să adune o avere din muzică. Mai mult, s-a lansat cu succes și în afaceri, iar soții Măruță dețin nu mai puțin de patru firme. Este vorba despre Andra Records, Ocean Music, Studio 78 şi Plan B Music. Toate acestea le aduc sume impresionante.

Andra a câștigat sume impresionante de bani

Cele patru firme cu profil muzical sau cinematografic au avut avut o cifră de afaceri netă cumulate de 15,6 milioane lei în 2022. Suma este de cel puţin două ori mare decât în 2021, potrivit calculelor realizate de Economica.

De asemenea, Andra este una dintre cele mai apreciate și înstărite cântărețe din România mulțumită vocii sale. Cei care doresc să o asculte trebuie să plătească o sumă impresionantă de bani. Aparent, tariful ar fi aproximativ 12.000 de euro la un concert sau o nuntă, plus TVA.

Amintim că aceasta este căsătorită de 15 ani cu Cătălin Măruță, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori TV din România. Andra și-a început cariera muzicală la vârsta de 14 ani, când și-a lansat primul album.

Andra este cunoscută publicului din România și pentru cariera sa din televiziune. Prima emisiune pe care a prezentat-o a fost „O-la-la”, un concurs de karaoke televizat. Din 2011, ea a devenit unul dintre jurații emisiunii „Românii au talent”, programul TV de divertisment cu cele mai mari audiențe înregistrate vreodată în România.

Andra și Cătălin Măruță au petrecut câteva zile pe unul din cele mai mari vase de croazieră din întreaga lume

În altă ordine de idei, Andra și Cătălin Măruță au petrecut câteva zile, alături de copiii lor, Eva și David, pe unul din cele mai mari vase de croazieră din întreaga lume, Symphony of the Seas.

Aceștia s-au îmbarcat în Barcelona (Spania), apoi, zilnic, au vizitat diverse atracții turistice din Spania, Italia și Franța.

Aceștia au trecut și pe la Marbella, Spania, una dintre regiunile preferate ale cântăreței de muzică pop. Vedeta a fost captivată de liniștea și pacea pe care a găsit-o în regiunea respectivă, mărturisindu-le fanilor ei că, dacă ar fi nevoită să părăsească România, s-ar muta definitiv acolo.

Vasul de croazieră Symphony of the Seas are peste 20 de restaurante tematice, sală de spectacole, amfiteatru în aer liber, unde au loc spectacole de acrobații acvatice, aqua park, unde cei mici se pot juca, tobogane de zeci de metri lungime, piscine, solarium, simulatoare de surf, teren de baschet și fotbal, golf, carusel, patinoar, tiroliană la o înălțime de 50 de metri, cazino, promenadă cu magazine și cafenele, discoteci, cluburi de jazz și karaoke, chiar și un parc imens, în aer liber, cu alei, magazine și peste 12 000 de plante și copaci, denumit Central Park.