Andreea Bălan a trecut prin momente fără precedent. Deși acum este mamă, în perioada copilăriei sale, artista a fost bătută de tatăl său, iar totul avea legătură cu prestația ei pe scenă. De abia acum, vedeta a rupt tăcerea și a vorbit despre acest lucru neplăcut.
Într-un intreviu acordat în emisiunea online a lui Cătălin Măruță, Andreea Bălan a vorbit despre relația pe care a avut-o cu tatăl său, dar și despre lucrurile care i-au îndepărtat.
Se pare că cei doi au avut o relație destul de tensionată. Tatăl artistei, Săndel Bălan a fost impresarul, dar și compozitorul melodiilor interpretate de trupa Andre, iar cei doi s-ar fi certat din cauza banilor, dar și din cauza comportamentului agresiv al acestuia.
Andreea Bălan a fost cea care declara în urmă cu câțiva ani că a fost bătută când era mică, iar acum vedeta a rememorat toate cele trăite. Ea a declarat că erau momente în care dacă nu voia să urce pe scena era bătută, iar dacă schița anumite mutre, primea câte o palmă.
Totodată, artista și-a amintit că a avut un accident în mașină cu tatăl său, iar deși era plină de sânge, a fost nevoită să urce pe scena ca și cum numic nu s-ar fi întâmplat.
„E adevărat, mă bătea dacă nu voiam să urc pe scenă. Dacă făceam mutre, îmi trăgea câteva palme. Îmi amintesc că am avut odată un accident de maşină, în drum spre un concert, tata a intrat pe contrasens. Am intrat într-un şant, eram plină de sânge de la buză şi, după aia, în două ore, noi eram pe scenă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Andreea Bălan la podcastul „Acasă la Măruță”.
Andreea Bălan a fugit de acasă
Artista a mai declarat că la 18 ani și-a făcut curaj și a decis să plece de acasă, imediat ce a observat că tatăl său încasa toți banii pentru concerte, lăsând-o fără nimic.
„La 18 ani am fugit de acasă! Tata îmi cheltuise toţi banii. Când l-am întrebat, nu ştia nici el pe ce. Eu la 18 ani m-am trezit ca nu am nimic, după 1 milion de discuri vândute. Am fugit la Bucureşti, am stat într-o garsonieră şi mi-am luat un Peugeot în rate. L-am iertat abia când am devenit şi eu părinte”, a mai povestit solista.
De cealaltă parte, tatăl său a contrazit-o tot timpul. Săndel Bălan declara că nu a plecat cu niciun ban și a vorbit și despre sumele care erau la mijloc. Acesta susținea că o parte din bani au fost investiți în imobiliare, în filmări, dar și în clipuri video.
Totodată, tatăl artistei mai susținea că acuzațiile Andreei Bălan sunt nefondate, dar au ajutat-o să își construiască o imagine în timp.
„N-am ce să comentez, iar a început să bată apa-n piuţă cu banii. Ea vorbeşte frumos de greşelile ei, dar nu şi despre ale altora. A pierdut mulţi bani şi m-a acuzat că am plecat cu banii. Ele au fost pe val 2 ani, atât au mers în concerte, al 3-lea an s-a spart, a colaborat 6 luni cu Alina Sorescu, n-a mers, s-a întors Antoneasca. Luau 1.000 de dolari, am socotit şi ăştia se împărţeau la doi. 100.000 de dolari am câştigat, adică vreo 70.000 de euro.
Bani care au fost investiţi înapoi. Am cumpărat un apartament, două maşini, clipuri făcute, filmări, ăia au fost banii, am mers în concediu, deşi ea a spus că n-a mers nicăieri. Nu înţeleg de ce şi-a murdărit familia cu declaraţiile ei. N-a spus că Antoneasca s-a tăvălit cu Iustin din Mizil şi de aia trupa s-a scindat, că a semnat contract cu altă casă, că a pozat în Playboy. Toate mizeriile astea nu le-a povestit, i-a făcut imagine frumoasă. Niciodată nu m-am certat cu domnul Antonescu, nu m-a jignit, a fost un exemplu de corectitudine. A spus că noi le întărâtam pe ele, când ele se certau la toate evenimentele şi Antoneasca o jignea că n-are voce şi e dansatoare. De asta s-a rupt trupa”, a declarat Săndel Bălan, în exclusivitate pentru Click!.