Andreea Bălan a trecut prin mai multe relații tumultoase de-a lungul anilor. Artista a avut o relație de opt ani cu Keo, o căsnicie eșuată cu George Burcea, iar în prezent, aceasta pare să își fi revenit din punct de vedere amoros, având o relație cu Tiberiu Argint.
Relația cu Keo a fost însă cea care a marcat-o pe artistă. Deși credea că se va căsători după opt ani de relație, aceasta și-a dat seama că este înșelată și a pus punct.
După ani de zile de la separare, artista a vorbit pe canalul său de YouTube despre relația pe care a avut-o, dar și despre modul în care aceasta a marcat-o și a ajuns să se aprope de final.
”Da, foarte mult (nr. a suferit după Keo), pentru că era stâlpul meu și m-am trezit singură iar”, a declarat Andreea Bălan pe internet.
De ce s-au despărțit Andreea Bălan și Keo
Totodată, artista a vorbit și despre modul în care relația lor a ajuns la final. Andreea Bălan avea doar 21 de ani când a început să formeze un cuplu, iar deși la început nu se gândea la o familie sau la viitor, după câțiva ani, artista voia să se vadă mireasă.
Andreea Bălan mai declara că Keo a fost cel care o tempera și era calm, lucru care i-a ajutat pe amândoi să se dezvolte. Totul s-a schimbat în momentul în care artista a vrut mai mult, adică o familie, acest lucru generând o presiune.
Ea a mai adăugat că deși a fost rănită, după ce a fost înșelată cu Misty, preferă să păstreze amintirile frumoase pe care le-a trăit alături de Keo, care au fost mult mai multe de-a lungul anilor.
”Noi am început relația când eu aveam 21 de ani și am stat opt ani împreună. A fost cea mai lungă relație a mea. Nu voiam la 22 de ani o familie, dar mai târziu, pe la 26-27 de ani, am început să pun presiune pe el. Pentru mine a fost un stâlp de susținere. Am învățat foarte multe de la el, fiind cu 12 mai mare decât mine. El era calm, mă pondera. Doar că, mai târziu, ne-am dezvoltat amândoi, eu învățasem foarte multe de la el încât eram egala lui și ajunsesem să pun presiune că vreau casă, familie, etc. Tot timpul am vrut familie, dar el abia venise în țară, voia cariera lui aici, începuse să aibă succes și nu-i stătea minte la o familie. El voia să mai copilărească.
Eram în puncte diferite ale vieții, deși am făcut o casă împreună. Pasul următor era să facem o familie, doar că… Nu vreau să mai vorbesc. Chiar dacă el a greșit la final, eu nu-i șterg cu buretele toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut pentru mine: albume, piese, idei, clipuri. M-a susținut foarte mult, am crescut ca artist cu el, ne regăseam la un nivel profund.” a mai spus Andreea Bălan pe YouTube.
De menționat este faptul că, Keo are în prezent o familie cu Misty, femeia cu care a înșelat-o pe Andreea Bălan. De cealaltă parte, artista are o relație cu Tiberiu Argint.