Prima etapă a fost cea mai grea
Pentru Andreea Bălan a fost o experiență foarte grea, iar cel mai greu de suportat a fost depărtarea și dorul de fetele ei.
„A fost foarte greu, dar emisiunea este oricum foarte grea. Pentru mine, cel mai greu a fost dorul de fete. M-a omorât efectiv, și la un moment dat voiam să venim acasă, să mă întorc la fete, dar am rezistat eroic. Prima etapă e cea mai grea. Când te lovește faptul că nu ai bani, că nu mai ai carduri, nu mai ai nimic, și te bazezi pe ajutorul oamenilor, și oamenii te pot refuza.”, a declarat Andreea Bălan la Antena Stars.
Ea mărturisește că, în ciuda greutăților nu a slăbit, ci din contră, chiar s-a îngrășat pentru a că „mâncai ce prindeai”.
„M-am îngrășat acolo pentru că am mâncat pâine și biscuiți. Acolo mâncai ce prindeai.”, a mai spus vedeta despre experiența trăită la „America Express”.
A avut de învățat din fiecare experiență negativă
Ea spune că fiecare experiență negativă din viața ei i-a oferit o lecție, iar acum este „o femeie extrem de liniștită, calculată, și cu o experiență foarte bună”.
„Călătoriile pe mine mă ajută foarte mult să mă regăsesc, să mă echilibrez, și să îmi dau seama ce îmi place, cine sunt, și să nu mă identific cu brandul pe care l-am creat în România. Fiecare experiență negativă a fost ca o lecție din care eu am învățat, și mi-am indexat foarte bine toate lucrurile mai puțin plăcute din trecutul meu, iar acum mă simt o femeie extrem de liniștită, calculată, și cu o experiență foarte bună.”, a declarat Andreea Bălan.
Vedeta a trecut prin momente dificile
Recent ea a vorbit despre cea mai sumbră perioadă a vieții sale, depresia, boală care a măcinat-o încă de pe când avea doar 27 de ani. Cântăreața susține că deși era într-o relație minunată la acel moment și câștiga sume de bani destul de bune, iar carierei ei era stabilă, acest lucru nu a fost suficient pentru ea.
„Am avut depresie la un moment dat, la 27 de ani. M-am trezit, aveam o relație minunată, începusem să câștig și financiar, începusem să câștig bine, avea o carieră stabilă deja, scosesem albume piese”, a spus recent vedeta.
Andreea Bălan susține că avea încredere în cariera ei și considera că va fi fericită pe toate planurile, inclusiv în relația de cuplu, însă fericirea nu a venit în modul în care se aștepta. Abia mai târziu și-a dat seama unde a greșit.
Ea susține că își căuta fericirea doar în exterior și nu și-a dat seama că, de fapt, trebuia să se uite doar în interior. Acela a fost momentul în care vedeta a decis să înceapă să lucreze cu ea însăși, iar lucrurile au început să meargă diferit.