Andreea Crețulescu: ”Rețeta succesului conține muncă, perseverență, studiu și un pic de noroc”

Andreea Crețulescu a debutat în 1995 în presa scrisă. După doi ani a schimbat macazul către televiziune – Tele 7abc (1 an), Antena 1 (7 ani 1998-2005), Realitatea TV (7 ani 2005-2012), România TV (2012 ..prezent)… Prima emisiune pe care a moderat-o a fost la finalul lui 2005 (Fabrica ora 11, 13 si 15). În prime-time a ajuns la începutul lui 2008 și a fost prima femeie care a moderat o emisiune pe segmentul 22.00-24.00 și, după ceva timp, pe segmentul 21.00-23.00.

A avut noroc … Realitatea TV a “riscat” și cu o femeie… Mai jos, puteți citi un interviu cu cunoscuta jurnalistă:

Capital: – Care au fost cele mai importante proiecte implementate în ultimul an ?

Andreea Crețulescu: – Ca în toate domeniile de activitate, pandemia și-a pus amprenta peste toate domeniile de activitate. Şi, în media, am fost obligaţi să gasim cele mai bune variante pentru aşa-numita televiziune la distanţă. Talk-show-ul este prin natura sa o platformă unde există o interacţiune directă între moderator şi invitați. Proiectul la care eu şi colegii mei am lucrat a vizat găsirea celor mai bune soluţii pentru un nou tip de emisiune care să nu necesite interacţinea directă. Nu a fost uşor, dar audienţele zilnice ne demonstrează că am găsit variante prin care să limităm interacţiunea fără a aduce prejudicii conţinutului.

C: – Care au fost cele mai mari provocări cu care te-ai confruntat?

A.C.: – Probabil una dintre cele mai importante provocări a venit în urmă cu peste 25 de ani. Ce poate face o tanără fără prea multă experiență socială, care pe băncile școlii mâncase pe pâine doar matematică și chimie? Cum se poate întreține? Ce drum poate urma? Primul impuls a fost negarea studiilor/abilităților dobândite, probabil și prima mare greșeală. Cred că fără aceasta eroare, construirea unei cariere ar fi fost mai ușoară. Rațiunea de atunci (1994) mi-a spus că nu am nicio perspectivă dacă urmez drumul matematicii sau pe cel al chimiei. Evident, nu am intuit la acel moment că, doar câțiva ani mai târziu, informatica și matematica vor schimba omenirea prin boom-ul tehnologic. Așa că am ales ceva la modă pentru anii 94 și am ajuns câteva luni mai târziu în prima mea redacție de știri (ziarul Cronica Română). A fost extrem de dificil pentru o tânără care nu prea avea abilități de comunicare, nu excelase niciodată la scris, nu avea nici cea mai vagă idee care este arhitectura instituțională a țării în care trăiește. Așa se întâmplă când alegi ceva la modă și nu ceva pentru care ai  aptitudini sau studii. Mi-a luat însă puțin timp să constientizez că… ori mă întorc la matematica, ori mă reinventez. Am ales a doua variantă (nu știu dacă am procedat corect… poate o carieră în informatică/matematică ar fi fost mai aproape de personalitatea mea) și, astfel, a început o luptă contracronometru pe un drum necunoscut și dificil. Îmi amintesc week-end-ul în care am decis să rămân în presă (era prin primavara lui 95). Atunci, am luat Constituția, am început să o citesc și, dupa ceva vreme, plus studiu colateral, am reușit să înțeleg fiecare capitol (prin studiul Constituției îți dai seama, în linii mari, care este arhitectura intituțională a țării în care trăiești… competențele, atribuțiile intituțiilor, subordonările, cine pe cine controleaza etc) Apoi, m-am transferat la secția “Politic” și, de aici, a pornit totul. Spre finalul lui 95, i-am ajutat pe colegii din televiziuni să filmeze înmormântarea lui Corneliu Coposu de pe terasa blocului în care locuiam. Atunci am înțeles că vreau să fac televiziune și nu presă scrisă. Și …după un an și ceva, făceam parte din echipa de știri a postului Tele 7abc. Au urmat Antena 1, Realitatea TV și România TV.

C: – Care este rețeta succesului?

A.C.: – Pentru mine rețeta succesului conține muncă, perseverență, studiu și un pic de noroc.

C.: – Care este programul tău zilnic?

A.C.: – În toţi cei 26 de ani de jurnalism, indiferent de programul aferent fișei postului, încep munca de informare încă de la prima cafea. Ştiri, informaţii, documentare, telefoane, întâlniri și apoi analiza finală care-mi oferă posibilitatea să aleg subiectele principale ale talk/show-ului pe care-l moderez.

C.: – Care sunt celea mai importante realizări ale tale

A.C.: – Pentru meseria mea, care se schimbă rapid odată cu noile tehnologii, cea mai importantă realizare este adaptarea, învățarea şi dorinţa de a te reinventa mereu.

C.: – Cum te-ai caracteriza într-o frază?

A.C.: – Nu îmi plac soluțiile găsite după popularul “lasă, frate, că merge și așa…”