Prima apariție publică după plecarea de la Pro TV

O fostă vedetă Pro TV a avut prima apariție după ce a renunțat la presă și a fost mai sinceră ca niciodată. Mai exact, este vorba despre Andreea Liptak.

Ea a fost invitată în cadrul podcastului ALTCEVA de către Adrian Artene în emisiunea din data de sâmbătă, 11 mai. În discuția lor, pe lângă alte subiecte, au abordat teme precum moartea și existența lui Dumnezeu.

„Pentru mine e foarte important. Eu nu mai fac lucruri… Îmi spunea cineva: Gândești ca un om de 100 de ani, de parcă nu mai ai timp în viața asta. Da, pentru că mi se pare că am atât de multe lucruri de făcut, de reparat în mine, la mine, încât eu nu sunt pregătită să mor mâine.

Pentru că mai am atâtea lucrări interioare de făcut, dar timpul ne vine tuturor când hotărăște Dumnezeu.

E important ca orice obiect să mă țină într-o relație bună cu Dumnezeu. Ăsta este scopul și obiectivul meu, criteriul după care spun «da» unor proiecte sau «nu» unor proiecte, spun «da» unor oameni și «nu» unor oameni.

Dacă Dumnezeu mă forțează să merg într-o direcție, înseamnă că acolo trebuie să merg. Și merg”, a declarat ea în podcastul ALTCEVA, moderat de Adrian Artene.

Andreea Liptak
Andreea Liptak

Prin urmare, în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, ediția din această săptămână a fost dedicată unei discuții despre longevitate, o compilație a elementelor care, împreună, pot da un nou suflet vieții sau o pot prelungi semnificativ.

De asemenea, este important de menționat că Andreea Liptak, cel mai recent invitat al emisiunii ALTCEVA, și-a făcut prima apariție publică într-un podcast după plecarea de la PRO TV.

„Oricine își dorește să trăiască mult și bine, însă puțini suntem cei care știm care este abordarea corectă pentru a reuși acest lucru. Tocmai pentru că Altceva este comunitatea oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele, pentru săptămâna aceasta propun un episod de-o utilitate uriașă.

Întâlnirea mea din această săptămână este cu Andreea Liptak, fosta știristă Pro TV care a decis la un moment dat să se despartă de presă și să-și dedice activitatea întru binele oamenilor.

Dragă urmăritorule Altceva, te invit ca sâmbătă, 11 mai, de la ora 19:00, să urmărești premiera episodului care îți va explica exact ce ai de făcut ca să trăiești mult și bine. În plus, vreau să-I mulțumesc Andreei Liptak pentru onoarea de a fi primul moderator de podcast care o găzduiește după plecarea din Pro TV și renunțarea la presă!”, a spus Adrian Artene.

Andreea Liptak i-a împărtășit lui Adrian Artene povestea plecării sale din Pro TV, motivul pentru care a decis să renunțe la o carieră de succes în presă și să înceapă o nouă călătorie, modul în care își organizează acum timpul între familie și carieră și care este noul său scop.

 

Cine este Andreea Liptak

Andreea Liptak este acum un coach certificat internațional în nutriția de precizie, somn, recuperare și gestionarea stresului. În ultimii ani, și-a concentrat specializarea în formularea și implementarea de strategii nutriționale și genetice personalizate pentru longevitate.

Cu o experiență vastă de aproape 15 ani în domeniul comunicării și mass-mediei, și alte 15 ani în industria anti-aging, aceasta este co-fondatoarea Societății de Științe în Nutriție, o organizație non-profit care adună unele dintre cele mai respectate persoane din domeniul nutriției, atât din România cât și din străinătate.

Scopul principal al organizației este de a furniza educație la cel mai înalt nivel pentru trei categorii de audiență: publicul larg, profesioniștii din domeniul nutriției și domeniile conexe, precum și factorii de decizie.

La Center for Life România, Andreea Liptak Spiridon dezvoltă programe de educație și coaching destinate mediului corporate, fiind o prezență constantă în calitate de speaker pentru unele dintre cele mai importante companii din România.

Tematicile pe care le abordează gravitează în jurul pilonilor strategiilor personalizate pentru longevitate și includ informații actualizate în mod constant, fundamentate științific, din domeniile sale de expertiză, precum și exerciții de conștientizare și sfaturi practice.