Fiica Andreei Marin a decis să plece din România. De ce a luat această hotărâre?
Fosta Zână a Surprizelor este foarte mândră de Violeta, minunea apărută în urma mariajului dintre ea și Ștefan Bănică. Adolescenta, deși este încă la liceu, este o tânără pragmatică și responsabilă, cu planuri mari de viitor.
Chiar dacă părinții săi și-au desfășurat activitatea în lumina reflectoarelor, Ana Violeta nu își dorește o carieră în televiziune, ci se gândește ca, după absolvirea liceului, să urmeze o profesie în drept. După ce va termina cele 12 clase, fiica Andreei Marin plănuiește să se stabilească peste hotare și să studieze la o facultate de prestigiu din străinătate.
Chiar dacă Andreea Marin o susține în tot ceea ce își dorește să obțină în viață, artista a mărturisit că despărțirea temporară de fiica ei va fi extrem de grea pentru ea.
„Nu e ușor. Cred că orice părinte își poate închipui că despărțirea de copil, din orice motiv ar fi, nu e ușoară, dar te gândești la viitorul lui, așa că înțelegi.
Tinerii din ziua de astăzi sunt foarte puternici, noi suntem mai emotivi, nouă ne este mai greu, dar ei își deschid larg aripile și abia așteaptă.”, a explicat Andreea Marin într-un interviu pentru emisiunea Teo Show.
„A fost superb și atunci am fost doar noi două”
Andreea Marin reușește să-și gestioneze foarte bine timpul liber, astfel încât reușește să organizeze vacanțe atât în familie, alături de partenerul ei de viață, Adrian Brâncoveanu, cât și mici escapade doar cu fata ei, Violeta, unde se bucură de timp „ca fetele”.
„Da, s-a întâmplat și o să avem și în vara asta o bucățică doar a noastră (n.r vacanță doar cu Violeta). E o obișnuință deja.
Îmi amintesc de exemplu de o vacanță foarte reușită, pe care am făcut-o la Londra cu Violeta și am fost să vedem studiourile în care a luat naștere producția Harry Potter.
A fost superb și atunci am fost doar noi două. Uneori e nevoie să fim așa ca fetele”, a spus Andreea Marin.
,,Violeta îmi seamănă mult, foarte mult. Mă uit la ea şi mă văd pe mine Andreea cea mică…”
”Este cea mai bună prietenă a mea. Şi deja e mare, are simţul umorului. Violeta îmi seamănă mult, foarte mult. Are doar ochii albaştri faţă de cei căprui ai mei, dar semănăm perfect. Mă uit la ea şi mă văd pe mine Andreea cea mică…
Fiica vedetei a avut și un proiect dedicat tinerilor ucraineni. Felul în care s-a luptat pentru asta a impresionat-o pe Andreea Marin.
Vedeta are convingerea că tinerii de astăzi trăiesc într-o lume nouă, iar accesul la informație le modelează personalitatea. Au ce noi nu am avut. În acest labirint, Violeta are toate datele pentru a reuși.
„E un copil cu o minte deschisă. Copiii din ziua de astăzi cumva percep altfel și școala și ceea ce învață acolo. Ea învață alături de copii din alte țări. Ei nu mai văd granițele. Nu îi interesează culoare pielii, că au ochii oblici”, incheie Andreea.