Invitată în emisiunea moderată de Mihai Ghiță, „În Oglindă”, Andreea Marin și-a deschis sufletul și a vorbit sincer despre mariajele ei și despre foștii soți.

Cristian Gheorghiță a fost primul ei soț, de care a divorțat după ce au petrecut împreună șapte ani. Potrivit spuselor sale, acesta nu i-a greșit deloc și îi poartă un respect imens.

„A fost o mare dragoste. Pentru un om frumos și bun. La vreo șapte ani după aceea, faptul că ne-am despărțit a ținut de evoluția fiecăruia (…). El a plecat peste Ocean la un curs care a durat jumătate de an, șapte-opt luni, în Europa, apoi șapte-opt luni a făcut un master în Statele Unite.

Această despărțire a noastră, într-un moment în care eu eram prea fragedă, în același timp începând munca nebună la «Surprize, surprize», am simțit-o ca o singurătate.

M-am simțit singură, nu am făcut față acestei distanțe. De iubit ne iubeam în continuare, dar aveam nevoie de omul acela lângă mine”, i-a mărturisit vedeta lui Mihai Ghiță.

Andreea Marin susține că nu i-a greșit deloc lui Ștefan Bănică Jr

După ce s-a despățit oficial de Cristian Gheorghiță, Andreea Marin l-a cunoscut pe Ștefan Bănică Jr, tatăl fiicei sale Violeta.

În prezent, frumoasa brunetă susține ferm că nu a greșit deloc în relația sa cu Ștefan Bănică Jr, ci pur si simplu au avut personalități diferite.

„Știi că se spune că într-o relație există greșeală și din stânga, și din dreapta. Îmi pare rău, n-am greșit.

Dimpotrivă, am făcut tot ce mi-a stat în putere să fie bine. Dar, până la urmă, în relațiile pe care le avem de-a lungul vieții, e vorba și de potrivire.

Nu înseamnă că unul e alb, celălalt e negru, unul greșește, celălalt nu greșește. Pur și simplu, ți se poate părea că e bine la început și, înaintând în relație, să vezi că există nepotriviri peste care nu poți trece.

Am încercat să acopăr nepotrivirile și asta m-a dus în depresie, în greutatea de a trăi cu zâmbetul pe buze”, a explicat Andreea Marin.

Tuncay Öztürk a dezamăgit-o enorm pe Andreea Marin

Andreea Marin şi Tuncay Öztürk (Sursă: Dreamstime)

După ce l-a cunoscut pe Tuncay Öztürk, prezentatoarea TV era ferm convinsă că acesta va fi bărbatul lângă care va fi fericită pentru restul vieții sale, scrie retetesivedete.ro.

Însă realitatea a fost complet diferită de așteptările ei. Tuncay Öztürk a dezamăgit-o enorm pe Andreea Marin, deoarece s-a folosit de ea.

„Da, în această ultimă relație s-a întâmplat lucrul ăsta. Din dragoste, îl sprijini pe celălalt, dar el exagerează, își depășește orice limită a bunului simț.

Lucrurile trebuie să fie echilibrate, într-o relație. Nu au fost echilibrate și, fără niciun regret, am pus punct. A fost cea mai tranșantă decizie a mea”, a declarat Andreea Marin.

Andreea Marin are o relație cu Adrian Brâncoveanu

Adrian Brâncoveanu este partenerul actual al Andreei Marin. Aceștia sunt împreună de cinci ani.

„Nu obișnuim să postăm despre noi, se întâmplă rar, preferăm discreția. Dar obișnuim să ne iubim, zi de zi, de cinci ani încoace.

A fost un weekend cu soare în noi și pe cer”, a scris Andreea Marin pe rețelele sociale.