Andreea Marin are o carieră impresionantă, ea a lucrat în televiziune aproape 30 de ani, însă în ultima vreme vedeta s-a concentrat mai ales pe evenimente caritabile și pe propria afacere, luând decizia de a pune proiectele în televiziune pe pauză. Se pare însă că aceasta duce dorul meseriei de prezentator, deoarece plănuiește să revină curând „pe sticlă” cu un nou proiect.
Andreea Marin se reîntoarce la meseria de prezentator TV după o perioadă de doi ani
Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, a moderat numeroase emisiuni TV, însă în ultima perioadă a decis să se dedice propriei afaceri. Vă amintim că ultima emisiune prezentată de Andreea Marin a fost „Nu există nu se poate!”, de la TVR 2. În prezent, își plănuiește revenirea la una dintre cele mai importante televiziuni din România.
Detaliile despre noul proiect
Andreea Marin a oferit extrem de puține detalii despre noul ei proiect. Iată declarația vedetei: „Nu o emisiune permanentă, sincer nu e momentul pentru asta, fiind foarte prinsă cu propriul business, dar ne vedem în deschiderea unei emisiuni noi, la una dintre marile televiziuni, detalii la momentul potrivit”.
Andreea Marin conduce trei firme care activează de peste 10 ani în producția cinematografică, video și de programe de televiziune, domenii care i-au adus vedetei o cifră de afaceri sute de mii de lei.
Andreea Marin este împlinită și pe plan personal
Andreea Marin are o carieră de invidiat și o familie minunată. Prezentatoarea Tv are o fiică, Violeta, din căsnicia cu Ștefan Bănică, de care este extrem de mândră. Violeta Bănică, în vârstă de 16 ani, a reușit recent să obțină o bursă la un program de studii din America.
La acel moment, prezentatoarea TV a mărturisit: „Pentru prima dată în viață, datorită Violetei, am ajuns într-un colț de lume neașteptat, în care nu m-aș fi gândit să merg prea curând, cu siguranță. Nu știam mai nimic despre San Diego, deși ani la rând fusesem în California, la nici două ore distanță, la Los Angeles, pe vremea când eram corespondent al știrilor naționale la premiile Oscar. Și am descoperit astfel un colț de lume cu adevărat special, altfel decât America pe care o știam sau bănuiam – un loc în care m-aș întoarce mereu fără ezitare”.