În data de 25 ianuarie 2013, prim-ministrul Victor Ponta făcea o declarație publică în care își asuma vina pentru criza citostaticelor. Victor Ponta declara pe 25 ianuarie 2013 că „e justificat să mi se ceară demisia pentru criza citostaticelor, dar până miercuri rezolv problema”. În 5 zile adică. Au trecut 5, apoi 10, apoi două luni, dar problema nu s-a rezolvat. Ba mai mult, pe atunci premierul recunoștea îndreptățirea oricui i-ar fi solicitat demisia din pricina aceasta. La momentul respectiv, acea declarație însemna o nouă rază de speranță pentru orice bolnav de cancer din România. O speranță năruită, așa cum se năruie întreaga economie românească. Așa cum așteaptă în zadar angajații de la Oltchim.
Este justificat atunci să întreb: unde este demisia, domnule Ponta?
Domnule Ponta, ați pozat în erou în 25 ianuarie 2013 când ați spus că vă asumați vina pentru criza citostaticelor. Și ați recunoscut cu propriile cuvinte cât ați alocat pentru a debloca lucrurile: o oră și jumătate (aici). Reforma din sănătate nu este o chestiune de o oră și jumătate. Reforma din sănătate se măsoară în viețile românilor.
La două luni de la acea declarație, criza citostaticelor a rămas în continuare nerezolvată. Guvernul USL s-a spălat repede pe mâini prin aprobarea a 800.000 euro pentru rezolvarea crizei. Însă măsurile pentru deblocarea birocrației pentru ca medicamentele să ajungă la bolnavi lipsesc cu desăvârșire. Între medicamentele citostatice și pacientul român se interpun 7 instituții care alcătuiesc un lanț birocratic greoi și nefuncțional.
Le reamintim domnilor miniștri că bolnavii au dreptul la tratament oncologic gratuit. Statul român are obligația, prin lege, de a asigura tratamentul oncologic în țară, fără ca bolnavii să caute citostaticele la farmaciile din străinătate.
Promisiunile însă au curs una după alta.
Prima promisiune: de la pacient la minister, vom cunoaște dimensiunea stocurilor de medicamente existente
Cuvânul „alertă” pentru USL nu înseamnă nimic. Ca măsură luată în ianuarie 2013 a fost înființat un grup de alertă rapidă între Unifarm, Agenția Națională a Medicamentului (ANM) și Direcția Farmaceutică din minister, Casa Națională și Comisia de Oncologie a Ministerului. Grup de alertă care nu a rezolvat nimic. Alerta însă nu se referea la măsuri efective de rezolvare a problemei, ci la centralizări lunare a nivelului de stocuri, de consum și a necesarului pentru următoarea perioadă. Nici măcar atât nu a reușit. Comisia de oncologie a Ministerului, căreia i s-au cerut raportările, nu a fost în stare să le realizeze conform machetei. Un grad mai mare de birocrație când în joc sunt viețile oamenilor nici nu există.
Abia după o lună și jumătate oficialii din Ministerul Sănătății și-au dat seama că măsura nu are niciun rezultat. Continuarea? „O formulă mai drastică”, în cuvintele d-lui Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Adică, din nou, alte raportări: colectarea, de data aceasta zilnică, de stocuri, consum și necesar pe o perioadă scurtă de la fiecare secție de oncologie din aceasta țară. Domnule Ponta, nici să nu vă așteptați să se rezolve criza citostaticelor când tot ce faceți este să culegeți raportări! Dl. Pană numește această măsură „militarizată”. Domnule Ponta, ați făcut armata? Atunci știți că asta nu înseamnă militărie!
A doua promisiune: stocurile de medicamente pe site-ul Ministerului Sănătății
La sfârșitul lunii ianuarie 2013, Ministerul Sănătății a propus, printre măsurile necesare pentru rezolvarea crizei citostaticelor, și publicarea stocurilor de medicamente destinate tratamentului oncologic, împreună cu actualizarea săptămânală a acestora, pe site-ul Ministerului Sănătății. Ca urmare a celor de mai sus, stocurile nu au fost publicate nici la 29 martie. Ba mai mult, Ministerul Sănătății a venit cu o nouă promisiune: abia la 31 martie va face publice stocurile existente de citostatice atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul Unifarm-ului, distribuitorul de medicamente al statului român. Ce e mai simplu decât să amâni de pe o zi pe alta?
Oricine știe că dinamismul deblocării este dat de la nivelul conducerii. Ori guvernul Ponta nu a fost în stare să miște lucrurile. Nu a fost în stare să transmită urgența cu care lucrurile trebuie făcute în structurile subordonate.
A treia promisiune: bolnavii nu mai vin la spital cu medicamentele în buzunar
La începutul lunii februarie, ministrul sănătății Eugen Nicolăescu declara că va monitoriza atent toate internările și necesarul de medicamente şi produse medicale din unităţile sanitare pentru ca pacienții să nu mai vină cu medicamente de acasă pentru a fi trataţi corespunzător. Tot atunci anunța și încheierea epocii în care bolnavii erau trimişi să cumpere medicamente, în lipsa celor din farmacia spitalului.
Recent însă, pe 21 martie, Adrian Pană a recunoscut că măsurile luate de guvernul USL nu au produs niciun efect în criza citostaticelor. Adrian Pană se scuză că „lucrurile nu au mers atât de repede pe cât ne-am fi dorit”.
„Incredibilele bariere birocratice” pentru care premierul Ponta își cerea iertare în ianuarie nu au fost nici până azi depășite. Preocuparea Minsterului Sănătății a fost cu totul alta. Ministrul Nicolăescu s-a învârtit cu reforma în sănătate de ochii FMI – ba reformăm, ba luăm măsuri ca să avem rezultate imediate. Deși toate acestea le-a ratat, nu a ratat amenajarea biroului său ministerial cu sponsorizare din partea unei clinici private. Eugen Nicolăescu are, în acest moment, o problemă majoră de etică și moralitate și se află într-un foarte probabil conflict de interese. O sponsorizare din partea unei clinici private pentru ministrul sănătății nu este niciodată personală, cum susține Eugen Nicolăescu. La acest nivel guvernamental nu există sponsorizări personale, pentru că Eugen Nicolăescu nu este un cetățean privat, ci membru al Parlamentului, ministrul sănătății și cel în mâna căruia se află derogările pentru spitalele private din România.
Este însă doar una dintre fațetele problemei privind asigurarea necesarului de medicamente. La fel cum guvernul Ponta a lăsat să se rezolve de la sine problema birocrației, tot astfel asistă și la lipsa contractelor cu furnizorii unor astfel de medicamente. După cum vorbim de atragerea investitorilor, tot la fel vorbim și despre atragerea furnizorilor.
Concluzia? Guvernul USL nu este decât executivul declarațiilor și al bunelor intenții afișate. În fapt, nici Victor Ponta, nici ministrul Nicolăescu nu au absolut nicio soluție pentru a rezolva problema citostaticelor sau orice altă problemă serioasă a României.
Bătălia de hârtii, memorii și petiții, singura cu care pot riposta pacienții, nu sacrifică instituția guvernului sau a ministerului, ci curmă viețile oamenilor.
Bolnavii de cancer așteaptă încă miercurea în care Victor Ponta va găsi o soluție pentru ei. PDL îi așteaptă demisia, împreună cu cea a ministrului incompetent Nicolăescu.
Domnule Ponta, pe baza propriilor declarații din ianuarie 2013, vă solicit demisia, alături de cea a ministrului Nicolăescu, pentru situația inacceptabilă din sistemul de sănătate și mai cu seamă pentru criza citostaticelor, pentru care v-ați asumat în mod personal răspunderea. Ce le veți arăta de această dată românilor? Că aveți cuvânt? Că ceea ce rostiți sunt simple promisiuni deșarte?
Pentru că bolnavii nu au timpul să aștepte demisiile celor doi, am depus o interpelare parlamentară prin care solicit Ministerului Sănătății trei răspunsuri:
1. Care este stadiul în care se află la momentul actual raportările privind stocurile, necesarul și consumul de medicamente destinate tratamentului oncologic?
2. În ce măsură acoperă stocurile necesarul existent? Care sunt soluțiile practice pentru ca bolnavii să beneficieze de-acum încolo de tratamentul care li se cuvine? Care este schema gândită în ultimele două luni pentru a asigura necesarul de medicamente în următoarea perioadă și pentru a evita viitoare crize asemănătoare?
3. În ce măsură sunt soluționate, la nivelul Ministerului și al guvernului, petițiile și reclamațiile care vin din partea bolnavilor?
Andreea PAUL,
Deputat de Țara Oașului, Satu Mare
Comisia de Buget-Finanțe