Andreea Paul: Este necesară o lege a lobby-ului

Fostul deputat Andreea Paul susţine necesitatea reglementării legislative a activităţii de lobby în România, afirmând că transparenţa şi clarificarea acestei situaţii reprezintă "esenţa eliminării corupţiei din economia românească".

"Este necesară o lege a lobby-ului care să ţină cont de condiţiile specifice – adaptate la situaţia de fapt din România acestor ani, în încercarea de rebalansare a ponderilor acţiunilor economice de stat şi private, naţionale şi multinaţionale, ale afacerilor mari, medii şi mici. (…) Dincolo de toate inerţiile, de greutăţile insurmontabile în desfiinţarea sistemului de plăţi ascunse, legalizarea lobby-ului va genera probleme suplimentare care trebuie reglementate cu claritate. Eforturile merită însă făcute, clarificarea acestei situaţii care ţine de transparentizarea interfeţei economice a sectorului public-privat este esenţa eliminării corupţiei din economia românească", arată Andreea Paul într-o postare pe blogul personal. 

Potrivit acesteia, în prezent, în România nu se poate face o discuţie, de exemplu, cu un conducător al unui minister despre proiecte, investiţii, idei inovatoare, expertiză tehnică, fără a exista pericolul apariţiei unor acuzaţii de trafic de influenţă. De asemenea, dacă oficialul respectiv face vreun gest în urma unei astfel de discuţii, el poate fi acuzat de abuz în serviciu. 

"În România este aproape ilegal să faci lobby, deşi e o acţiune legală şi justificată, reglementată în multe ţări dezvoltate. Denumirea faptei penale este "trafic de influenţă". Pedeapsa pentru această faptă este închisoarea. Nu ne aflăm însă în multe cazuri chiar în mijlocul unei acţiuni definită de dicţionar ca… lobby legitim? Nu asta trebuie să facă un lobbyist? Să îşi folosească, să îşi exercite influenţa pentru a promova o afacere? Şi, mai mult, chiar să ceară bani pentru asta? Se întâmplă în SUA. Se întâmplă în UE. Peste tot în lume. În România a fost introdusă în structura ocupaţiilor profesia de lobbist, dar lipseşte reglementarea clară a activităţii de lobby legitim", explică Andreea Paul. 

Fostul deputat aminteşte că din anii '90 s-a încercat formularea unei legi a lobby-ului acceptate unanim şi că au fost cinci tentative de legiferare a lobby-ului în Parlament, dintre care trei eşuate definitiv, iar două se află pe circuitul parlamentar cu rapoarte de respingere din partea comisiilor de specialitate. 

"Fenomenul penal al lobby-ului nereglementat are astăzi şi alte valenţe – ajută la ascunderea a imense sume de bani negri care ajung la factorii de decizie / finanţează în ascuns partidele aflate la putere / favorizează apariţia unor oameni de afaceri care nu fac afaceri, ci aranjamente cu Statul. (…) Cu multă deschidere, inteligenţă şi adaptabilitate, Legea lobby-ului trebuie promovată pentru a scoate la lumină finanţările legale şi ilegale, reglementând indirect (dar strict necesar) şi finanţările partidelor şi personalităţilor politice, inclusiv parteneriatele public-private. (…) Legea lobby-ului este şi un element de progres într-o lume economică dinamică. Autorităţile trebuie să vină în contact direct cu factorii economici dinamici şi competitivi, care încearcă să construiască o lume mai bună pentru profitul lor, dar şi pentru profitul nostru, al tuturor. Acest lucru se va întâmpla dacă se găseşte o cale echilibrată de concepere cât mai urgentă a acestei legislaţii, care să nu oprească abuzuri prin generarea de alte abuzuri, ci să pregătească România pentru un loc în epoca viitoare, a unei lumi competitive, dar solidare cu oamenii care o compun", afirmă Andreea Paul. 

AGERPRES