"Dacă aţi fi fost ardelean, v-aş fi înţeles întrebarea „de ce atâta grabă?” Dar nu este chiar aşa de mare graba, pentru că minţi luminate vorbesc despre nevoia de restructurare teritorial-administrativă a României de o grămadă de ani", a răspuns Andreea Paul Vass, consiliera premierului, la întrebarea lui Robert Turcescu "De unde atâta grabă cu reorganizarea teritorială?".
"Vorbesc despre academicieni. Despre ei vorbesc, care nu au nici un interes politic. Or, întrebarea fundamentală este cine are curajul s-o facă? De ce nevoia de urgenţă acum? Pentru că vine ciclul financiar 2014-2020, pentru care România trebuie să se pregătească. Negocierile vor fi foarte dificile, iar capacitatea de absorbţie de către România a fondurilor europene în acest interval de timp depinde în mod direct de restructurarea, reconfigurarea teritorială. Acesta este doar unul dintre argumentele grabei. Al doilea ţine de clientelismul politic, care este bine încimentat de mai bine de douăzeci de ani la nivelul judeţelor şi pe care avem şansa să-l spargem. Iar al treilea argument ţine de debirocratizare. Are clasa politică voinţa necesară de a duce acest proces de debirocratizare până la talpa ţării, în interesul cetăţeanului?", a explicat oficialul guvernamental.