"Azi am cerut Premierului Mihai Razvan Ungureanu eliberarea mea din functia de consilier de stat pe probleme economice. Încheierea unui mandat reprezintă un bun prilej de bilanț, de trecere în revistă a celor bune, a celor rele și a celor gri. În ceea ce mă privește, consider că mi-am îndeplinit mandatul profesionist și eficient. Am apărat, ori de câte ori a fost nevoie, măsurile luate de Guvernul aflat la putere într-unul dintre cele mai grele dintre contextele posibile. În interiorul Guvernului, am apărat lucrurile care ar mai fi trebuit făcute. Acum, democratic, este momentul să-mi vad de drumul meu personal academic", se arată în comunicatul trimis.
Andreea Paul Vass și-a dat demisia
3 mai 2012, 11:00
Ultima modificare în 3 mai 2012, 14:00
Consilierul economic al primului ministru, Andreea Paul Vass, și-a dat demisia din funcția pe care o deținea, conform unui comunicat trimis astăzi.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- François Hollande: BCE trebuie să contribuie la fondul de salvare
- Ponta: Mă îngrijorează creşterea euro, dar am încredere în guvernatorul BNR
- Ungureanu: Tratatul fiscal semnat de România nu aduce austeritate decât dacă se risipeşte banul public
- Obama: Ziua în care a fost ucis Ben Laden a fost cea mai importantă
- E OFICIAL: Un ministru din guvernul Ponta nu poate ocupa funcția propusă. ESTE INCOMPATIBIL!
- Bogaţii Statelor Unite stau la coadă pentru a scăpa de cetăţenia americană
- Guvernul Ponta va fi aprobat! Are susținerea majorității în Parlament
- Orban: Absorbție de 7,4%, din rambursările Comisiei Europene
- Fonduri europene pentru orașul Murfatlar
- Coreea de Nord: Urmează AL TREILEA TEST NUCLEAR