Andreea Voinea este unul dintre cei mai importanți oameni din BCR. De ea depinde întreaga structură de personal a celei mai mari bănci din România, care se află în plin proces de transformare. Ca director de resurse umane, Voinea are sarcina de a redefini brandul de angajator al BCR și de adapta banca la cerințele actuale ale pieței, inclusiv în ceea ce privește tehnologizarea. Oamenii, spune Voinea, vor rămâne însă pe primul plan. „Unul din proiectele de care sunt foarte mândră în 2017 a fost redefinirea Brandului și Culturii BCR. Anul trecut am pornit la drum hotărâți să definim ce înseamnă schimbarea BCR prin Statement of Purpose, sau, altfel spus, declarația noastră de principii“, precizează managerul de resurse umane. BCR are aproape 7.300 de angajați și 500 de manageri. Pe toți aceștia, spune Andreea Voinea, banca și noua sa identitate a reușit să îi convingă că sunt cei mai buni. Directorul de HR al celei mai mari locale poate fi și un exemplu. „La nivel personal, caea mai mare realizare în 2017 a fost că am reintrodus mișcarea în rutina mea zilnică”, mărturisește Andreea Voinea.
Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România
Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.
Alegem câştigătorii împreună
La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.
Cum am stabilit nominalizaţii
Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).
În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.
Cele șase categorii de premii sunt:
Cel mai bun CEO
Cel mai bun director financiar
Cel mai bun manager de vânzări/comercial
Cel mai bun manager de HR
Cel mai bun manager de PR/Marketing
Cel mai bun responsabil de CSR