Președintele CITR Group consideră că antreprenoriatul și companiile românești se confruntă cu probleme provenite fie din lipsa de capital, fie din cauza eșecului de care au parte mulți antreprenori aflați la primul business.
Pentru a promova importanța antreprenoriatului românesc pentru economia României și pentru a sărbători spiritul antreprenorial autohton, cu ocazia Centenarului, CITR Group a deschis, într-un context istoric, Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România.
”Ideea de a organiza un muzeu al antreprenoriatului a venit din dorinţa ca în acest an de sărbătoare, anul centenarului, să contribuim şi noi cu ceva la sărbătoarea ţării şi ne-am gândit foarte mult pe cine să punem în mijlocul scenei, pe cine să sărbătorim ca şi reprezentant al 100 de ani de România. Ținând cont şi de misiunea noastră de a contribui la însănătoşirea economiei româneşti, ne-am dat seama că cel pe care putem să-l sărbătorim cel mai bine este antreprenorul român, pentru că el este motorul dezvoltării economiei oricărei ţări”, a declarat Andrei Cionca.
În România este destul de mult stigmatizată greșeala și atunci efectul care se produce este acela că oamenii, din dorința de a nu greși în afaceri, nu mai au curajul să deschidă noi modele de business după ce au avut parte de un eșec. La nivelul Uniunii Europene, stigmatizarea greșelii are ca efect faptul că 92% dintre antreprenorii care au avut eșec în primul lor business, nu mai au încredere în a încerca o a doua idee de business. Acesta este și motivul pentru care Comisia Europeană a lansat un proiect de încurajare a celei de-a doua șansă în business.
”Există un studiu care spune că antreprenorii care eșuează la primul business, dar îl construiesc pe al doilea, la al doilea business, 80% sunt mult mai deschiși la decizii, mult mai eficienți și mai atenți la tot ceea ce înseamnă gestiune, pentru a ajunge la un obiectiv mult mai rapid prin evitarea greșelilor. Eșecul unei companii este, în mare parte și un proces psihologic de însingurare și de luare de decizii greșite”, susține Andrei Cionca.
Un efect pozitiv al muzeului antreprenoriatului român este de a arăta tinerilor antreprenori aflați în dificultate că și antreprenorii de succes au întâmpinat dificultăți pe parcursul carierei. De asemenea, s-a creat o comunitate formată din antreprenori de succes, un fel de mentorat, pentru a motiva tinerii antreprenori în viitoarele lor afaceri.