În presă au apărut imagini de-a dreptul șocante cu micul „laborator” de droguri al lui Mihai Pleșu.
Fiul lui Andrei Pleșu și-a petrecut toată noaptea în fața anchetatorilor, dând declarații. Mihai facea trafic de droguri cu cannabis, ecstasy și ciuperci halucinogene.
În cursul dimineții aceteia, Mihai Pleșu și încă cinci persoane implicate în rețea au fost reținute de către polițiști.
„La data de 05.04.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași au efectuat, un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Iași și a comunei Probota, județul Iași, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată. La data de 17.09.2018, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane care domiciliază pe raza judeţului Iaşi comercializează droguri de risc – cannabis (skunk) şi droguri de mare risc – comprimate de ecstasy (MDMA) mai multor consumatori de pe pe raza municipiului Iaşi. De asemenea, s-a reţinut faptul că, o suspectă în cauză, comercializează cannabis cu suma 60-70 lei/gram iar în perioada când în municipiul Iaşi se organizează, în incinta unor diferite cluburi, evenimente muzicale, în principal cu specific tehno, suspecta se aprovizionează şi cu cantităţi de comprimate ecstasy (MDMA) în vederea comercializării.Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, unul dintre suspectii care domiciliază pe raza judeţului Iaşi, s-a deplasat periodic în municipiul Bucureşti, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în municipiul Iaşi, în vederea comercializării.S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri.În urma cercetărilor, a rezultat faptul că sursa de aprovizionare cu droguri a suspectului din municipiul Bucureşti este o persoană de naţionalitate străină,respectiv cetăţenie britanică care a fost ajutată în activitatea infracţională de către concubina sa, cetăţean român. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate locații prevăzute cu dispozitive de cultivare și întreținere a plantațiilor ( lampi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc) precum și diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy,rezină cannabis (hașiș), ciuperci halucinogente, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunțit substanța vegetală.Mai multe persoane urmează a fi conduse la sediul DIICOT – ST Iași în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat de presă.