Conducerea PSD Sector 4 va fi preluată de Andrei Trocan, fost viceprimar şi actual city-manager al Sectorului 4. Acesta preia funcția de la edilul Daniel Băluţă.
Daniel Băluţă a primit votul de susţinere pentru funcția de vicepreşedinte PSD
Daniel Băluţă s-a retras şi a primit joi votul de susţinere al organizaţiei PSD Sector 4 pentru cea de prim-vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte PSD, regiunea Bucureşti-Ilfov.
Acesta a oferit mai multe informații într-o postare realizată pe Facebook. Daniel Băluţă scrie că „au trecut ceva mai bine de 8 ani de când Sectorul 4 a ales drumul normalității”.
„Au trecut ceva mai bine de 8 ani de când Sectorul 4 a ales drumul normalității. 8 ani în care comunitatea noastră s-a dezvoltat semnificativ, atât în plan politic, cât și administrativ. 8 ani în care zona de sud a Bucureștiului, cândva marginalizată, a cunoscut schimbarea în bine, o evoluție constantă, o creștere economică în care puțini au avut încredere.
De acum, ne pregătim, tot împreună, să ducem lucrurile la un alt nivel, în care să ne setăm obiective mult mai îndrăznețe și să căutăm noi orizonturi. Pentru acest lucru, ca o recunoaștere a valorii echipei noastre, dar mai ales pentru o mai bună reprezentare a comunității Sectorului 4 la nivel național, doresc să îmi sprijin colegii de la nivelul conducerii centrale a Partidului Social Democrat, în echipa președintelui Marcel Ciolacu”, a scris Daniel Băluţă pe Facebook.
Sunt continuate proiectele pentru dezvoltarea Sectorului 4
El susține și că vor fi continuate proiectele pentru dezvoltarea Sectorului 4. Potrivit informațiilor publicate de Băluță, aceste proiecte „au fost concepute și implementate de către o echipă de tineri deștepți”.
„În acest timp, continuăm proiectele pentru dezvoltarea Sectorului 4, proiecte care, în ultimii ani, au fost concepute și implementate de către o echipă de tineri deștepți, bine pregătiți profesional și deschiși la minte, dinamici, inovatori, experți în administrație publică, în atragerea de fonduri europene și, nu în ultimul rând, orientați doar către rezultate care cresc nivelul calității vieții în comunitatea noastră. Le sunt recunoscător pentru că au acceptat să fie alături de mine pe parcursul celor două mandate de primar deja încheiate și, privind retrospectiv, pot afirma cu mândrie că alături de ei, am reușit să atingem performanțe care cu greu vor putea fi egalate de alte unități administrative”, a mai scris Băluță.
Daniel Băluţă le mulțumește colegilor pentru eforturile depuse
Daniel Băluţă scrie că acești tineri „au făcut ca Sectorul 4 să fie campionul absolut al accesării și gestionării fondurilor europene nerambursabile”.
În încheierea mesajului, el a subliniat că a primit votul de susținere al Organizației PSD Sector 4 pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD și pentru funcția de vicepreședinte PSD, regiunea București-Ilfov.
Băluţă a amintit de faptul că Andrei Trocan, fost viceprimar, este actualul city-manager al Sectorului 4. El va fi noul președinte al organizației social-democrate din Sectorul 4.
„Acești tineri, prin dedicarea și munca lor asiduă, au făcut ca Sectorul 4 să fie campionul absolut al accesării și gestionării fondurilor europene nerambursabile. Și-au pus pregătirea, experiența și energia acestei noii generații în slujba comunității noastre și așa, fără să fim acuzați de lipsă de modestie, am reușit să transformăm Sectorul 4 din așa numitul „cartier-dormitor” al Capitalei în Capitala Bucureștiului.
Atât în plan personal, cât și public, le-am mulțumit, azi, pentru eforturile depuse și mi-am exprimat ferm admirația și aprecierea pe care o simt față de ei. A venit vremea ca și ei să treacă la următorul nivel de responsabilitate, așa că vă anunț cu bucurie faptul că în următorii patru ani, unul dintre tinerii despre care v-am vorbit, Andrei Trocan – fost viceprimar și actual city-manager al Sectorului 4, va fi noul președinte al PSD Sector 4, funcție din care, astăzi, m-am retras.
Tot astăzi, am primit votul de susținere al Organizației PSD Sector 4 pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD și pentru funcția de vicepreședinte PSD, regiunea București-Ilfov”, a completat social-democratul.
Social-democratul îi urează succes noului președinte
El a conchis prin a ura succes noului președinte. Băluță și-a exprimat încrederea că el și echipa alături de care va lucra „vor reuși să consolideze progresul” parcurs până în momentul de față.
Postarea social-democratului a strâns mai multe reacții din partea urmăririlor.