Andres Tegnell, epidemiologul șef al Suediei, a fost criticat până acum însă tot mai mulți îi dau azi dreptate

Andres Tegnell, epidemiologul șef al Suediei, a propus o strategie puternic contestată de alți specialiști, aceasat a solicitat guvernului să nu impună restricții severe. Ce se întâmplă azi în Suedia este în atenția mai multor guverne.

Suedia a fost arătată cu degetul pentru abordarea relaxată față de pandemie, dar tot mai multe state se gândesc acum să-i urmeze exemplul. În timp ce alte țări au aplicat măsuri severe de lockdown pe fondul pandemiei de COVID-19, în Suedia, viața a continuat fără restricții majore. La jumătate de an, strategia Suediei pare să dea rezultate.

Numărul zilnic de cazuri de COVID 19 în Suedia este în scădere constantă în ultimele două luni. La fel, numărul deceselor este și el extrem de scăzut, fiind constant din iulie până acum, la o medie de 2 persoane decedate zilnic din cauza noului coronavirus.

 

Arhitectul strategiei Suediei, Anders Tegnell, a arătat de mai multe ori că singura variantă realistă de depășire a pandemiei este crearea, pe cale naturală, a ”imunității de turmă”, în paralel cu protejarea persoanelor vulnerabile. Iar planul pare să-i fi reușit. Rata de infectare, în special în Stockholm, este foarte mică, numărul deceselor a scăzut drastic, iar Suedia nu se confruntă cu un al doilea val al pandemiei, așa cum se întâmplă în alte țări europene.

 

Experții spun că exemplul Suediei începe să fie copiat discret și de alte state de pe continent. Așa se explică faptul că, deși numărul de cazuri în majoritatea țărilor europene este în creștere, măsurile luate de autorități sunt cu mult mai blânde decât cele din primăvară.