Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti a anunțat că ameninţarea traficului de fiinţe umane este o prioritate a instituţiei. Andrew Noble a declarat că lupta împotriva traficului de persoane constituie o prioritate a instituţiei, pentru că sute de mii de români sunt afectaţi de acest fenomen.

Traficul cu ființe umane este un fenomen care ia tot mai mult amploare pe tot mapamondul, zilnic fiind raportate dispariția unor persoane. Declarațiile făcute astăzi de către oficialul britanic par să vină și în contextul în care, în cursul lunii trecute au fost arestați frații Andrew și Tristan Tate, cetățeni britanici care fac afaceri pe teritoriul României și care au făcut milioane de lire sterline, după cum scrie presa britanică, din trafic de persoane.

Legislația trebuie îmbunătățită

Andrew Noble a opinat, luni, cu prilejul participării la lansarea unui studiu despre percepţiile tinerilor privind riscurile din mediul online, care a fost elaborat la solicitarea Asociaţia eLiberare, că este nevoie de îmbunătăţirea legislaţiei privind traficul de fiinţe umane şi de o mai bună implementare a acesteia.

Potrivit diplomatului, Ambasada Marii Britanii îşi propune să cadă de acord cu Guvernul asupra unui plan de acţiune bilateral, ca o gamă întreagă de elemente ale traficului de fiinţe umane şi ale abuzului să rămână o prioritate.

Nu există date despre femeile traficate în comerțul sexual

Ambasadorul a semnalat că datele despre femeile traficate pentru comerţul sexual sunt aproape inexistente.

Andrew Noble a afirmat că, dacă femeile care au fost traficate nu sunt libere să facă plângere, va fi dificil să fie colectate informaţii, dar potrivit forţelor de poliţie britanice, sunt mii de românce în această situaţie în Marea Britanie.

Violența împotriva femeilor nu e prioritate în România

Traficul de persoane nu doar ca există, dar este o afacere profitabilă şi înfloritoare – atât la nivel global, cât şi în România şi în alte ţări din Europa de Est. Diplomatul britanic a atras atenţia că traficul de fiinţe umane nu este considerat o problemă politică principală.

Andrew Noble a menţionat că nici excluziunea romilor, a oamenilor cu dizabilităţi şi violenţa asupra femeilor nu sunt tratate ca priorităţi în România. Nu în ultimul rând, el a subliniat că este vitală înţelegerea flagelului sărăciei în ţara noastră.