DEFEND INSURANCE GROUP a intrat pe piața din România în primăvara acestui an. De ce ați ales România pentru o nouă expansiune?
Suntem prezenți în România de câțiva ani în cooperare cu Business Lease, cărora le oferim garanții extinse pentru autovehicule în urma unor contracte de leasing operațional. Această cooperare a fost de mare succes și, în același timp, am avut oportunitatea de a ne întări echipa cu Florian Nedelcu, care este prezent pe piața românească de asigurări de aproape 10 ani și cunoaște foarte bine mediul local.

Prin urmare, a fost un pas firesc să deschidem un birou în București. În acest moment, operăm în România prin intermediul agentului nostru de asigurări polonez DEFEND INSURANCE Sp. z o.o., dar lucrăm în mod intens pentru a obține o licență de agent de asigurări directe pentru compania noastră din România. Vedem un mare potențial de creștere pe piața românească și credem că produsele noastre de asigurare vor contribui la dezvoltarea continuă a pieței de mașini noi și rulate. Rezultatele vânzărilor sunt mai bune decât ne așteptam.

România nu este singura piață în care v-ați extins recent. Ce a făcut ca DEFEND INSURANCE GROUP să crească în ciuda perioadelor dificile pe care le-am experimentat în ultimii ani?

DEFEND a trecut cu bine peste pandemia COVID-19 și problemele ulterioare din industria auto, și a înregistrat o creștere solidă în ansamblu.Doar în 2022, am înregistrat 208.597 de polițe și am procesat peste 36.000 de daune, dintre care am aprobat și plătit mai mult de două treimi. Am reușit să facem acest lucru în mod special datorită inovațiilor tehnologice continue și digitalizării proceselor noastre. Sprijinul din partea companiei-mamă Fortegra, din care facem parte din 2019, a fost, de asemenea, un factor cheia. Parteneriatul cu această importantă companie de asigurări din SUA, cotată A- (excelent) și cu filiala sa europeană, Forterga Europe, ne-a întărit poziția pe piețele europene și ne-a permis să intrăm nu doar în România, ci și în țările baltice și cu siguranță nu ne oprim aici. Fortegra și noi avem planuri mari, nu doar în Europa de Est.

Ați menționat inovațiile tehnologice. Ce măsuri specifice ați luat în această direcție?

Digitalizarea a fost o prioritate pentru noi de mulți ani. Din 2019 avem încheierea de asigurări complet electronică, iar în 2022 am trecut la o nouă versiune a sistemului nostru personalizat iDEFEND pe toate piețele europene. Noul sistem simplifică și mai mult administrarea asigurărilor noastre și ne permite să ne extindem cu ușurință activitatea, fie că este vorba de un nou produs, de inovarea unuia existent sau de o extindere pe noi piețe europene. Partenerii noștri găsesc rapid și ușor să încheie asigurarea noastră pentru clienții lor. Sistemul este intuitiv și sprijină procesul de vânzare în sine.

Produsul dumneavoastră principal sunt garanțiile extinse. De ce ar trebui un client să încheie una?

Garanția extinsă ar trebui să fie un element esențial pentru fiecare șofer, precum și pentru fiecare dealer auto. Din păcate, indiferent de renumele mărcii și de calitățile vânzătorului, un client nu poate fi niciodată sigur că o componentă auto nu se va defecta. Aceasta se întâmplă chiar și în cazul autovehiculelor noi, iar riscurile cresc odată cu vârsta și kilometrajul mașinii. În plus, prețurile pieselor de schimb și ale manoperei sunt în permanentă creștere, astfel că vă pot afecta puternic chiar și în vremuri economice mai bune decât cele pe care le traversăm în prezent în Europa.

Garanțiile noastre extinse DEFEND Car Protect vă oferă o protecție eficientă împotriva cheltuielilor neplăcute cauzate de defecțiunile bruște ale autovehiculului. Avem mai multe variante în portofoliul nostru pentru mașinile cu o garanție valabilă de la producător chiar și după expirarea acesteia. Datorită unei game largi de parametri opționali, clienții pot alege o acoperire adecvată și nu plăteasc nimic în plus.

Care sunt beneficiile garanțiilor extinse pentru dealerii auto?

Există o mulțime de beneficii. În primul rând, garanția extinsă crește credibilitatea dealerului auto. Dacă le oferiți clienților dvs. ani suplimentari de garanție, aceasta va evidenția o reputație și o calitate a dealerului dvs. și, ulterior, va sprijini vânzările de autovehicule. În plus, garanția extinsă vă oferă oportunitate de a crește prin comisioane adiționale și venituri suplimentare dacă aveți un centru de service. Toate produsele noastre pot fi, de asemenea, marcate cu logo-ul și numele partenerului, ceea ce vă permite să vă diversificați oferta față de concurenți și să vă consolidați și mai mult brandul.

Care este principalul avantaj competitiv al companiei DEFEND INSURANCE GROUP?

În primul rând, modul nostru de abordare a partenerilor. Nu suntem doar un furnizor de produse, ci un partener puternic și de încredere, cu o abordare individuală față de clienții și de partenerii noștri. Așa cum am menționat deja personalizarea prin branding, produsele noastre pot fi adaptate și în ceea ce privește acoperirea și criteriile de eligibilitate, pentru a satisface nevoile și strategia de vânzări a partenerilor noștri. Aș dori, de asemenea, să subliniez puterea și siguranța financiară a asigurătorului nostru Fortegra Europe, care este dovedită de prestigiosul rating A- (excelent) acordat de AM Best. Pe scurt, calitatea și excelența în tot ceea ce facem este importantă pentru noi.

Ce planuri aveți pentru piața românească în viitorul apropiat?

În curând vom lansa în România asigurarea DEFEND Gap, care protejează împotriva pierderii valorii mașinii în caz de daună totală sau furt. Acest produs oferă multe beneficii atât șoferilor, cât și dealerilor auto. După cum probabil știți, fiecare mașină își pierde valoarea foarte repede dar asigurarea principală nu oferă o protecție completă. Aceasta plătește doar valoarea de piață curentă la momentul incidentului, care este, de obicei, semnificativ mai mică decât prețul de achiziție. Asigurarea noastră DEFEND Gap va acoperi diferența până la prețul de achiziție. Astfel, clientul va avea suficienți bani pentru o mașină nouă din aceeași categorie și este foarte probabil să se întoarcă la dealerul inițial care l-a ajutat să își protejeze investiția.

Nu în ultimul rând, dorim să înființăm trei puncte de lucru regionale pentru a sprijini mai eficient operațiunile pe întreg teritoriul României.

Sunteți interesat să colaborați cu DEFEND INSURANCE GROUP? Nu ezitați să îi contactați la info@defendinsurance.ro sau la +40 312 295 260.

Despre Andrew Quirke

Andrew Quirke este co-fondator și Director General al DEFEND INSURANCE GROUP. A ocupat poziții de conducere în industria asigurărilor auto timp de peste 25 de ani. Licențiat în Geologie și Geofizică la Universitatea din Leicester, Marea Britanie, și a obținut un MBA în Finanțe și Marketing la Universitatea din Manchester.

Despre DEFEND INSURANCE GROUP

Companiile DEFEND INSURANCE oferă produse de asigurări suplimentare, administratori de asigurări și experți de daune, ne concentrăm în principal pe garanțiile extinse, asigurarea GAP și alte produse inovatoare.

Având misiunea de a depăși așteptările clienților prin furinizarea de soluții auto și asistență pentru clienți de calitate, DEFEND le permite clienților să se îngrijoreze mai puțin și să Experimenteze mai Mult, contribuind semnificativ la satisfacția și loialitatea acestora pentru cei aproape 4.000 de parteneri DEFEND din Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Slovacia, Marea Britanie, Lituania, România și Germania.  Începând cu 2019, suntem deținuți de Fortegra, o companie de asigurări americană cu rating A, iar filiala lor europeană, Fortegra Europe Insurance Company, este asigurătorul nostru principal. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vizitați site-ul www.defendinsurance.eu.