Ecaterina Andronescu a apreciat vineri că declaraţiile care au dus la demiterea sa din funcţia de ministru al Educaţiei au fost interpretate într-o manieră „absolut scoasă din context”, menţionând totodată că i se pare „mai neobişnuit” faptul că a aflat din presă despre decizia prim-ministrului Viorica Dăncilă.
„Găsesc că a fost o interpretare absolut scoasă din context. Nu are niciun fel de legătură interpretarea pe care au dat-o unii cu ceea ce eu am gândit şi ceea ce eu am făcut, inclusiv publicând prin comunicatul de presă intenţia pe care noi am avut-o de la începutul anului şcolar. Faptul că doamna prim-ministru a luat această decizie este fără îndoială în fişa postului domniei sale. Dar că am aflat din presă, asta mi se pare că este oarecum mai nepotrivit sau neobişnuit, să spunem aşa. Nu este aceasta o problemă. Dar vreau să nu planeze asupra activităţii mele de dascăl, în primul rând, dar şi asupra activităţii publice asemenea lucruri care nu au nicio legătură cu mine. Şi spun acest lucru răspicat. Şi cu oarecare amărăciune, trebuie să recunosc”, a precizat ea în cadrul unei conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului.
Andronescu a declarat că România are nevoie de ministru al Educaţiei „profesionist” şi de un sistem „care să fie în mai mică măsură atins de decizii politice”.
Ea a mai precizat că i s-a cerut să schimbe ordinul de ministru în baza căruia profesorii care nu au luat nici măcar nota cinci la examenul de titularizare să nu mai predea.
„Un profesor care nu este un model pentru elevii lui, un profesor care nu are vocaţie şi determinarea de a-şi sluji elevii, eu cred că nu produce efecte benefice sistemului de învăţământ. După declaraţia mea publică legată de notele profesorilor şi cei care nu au luat la examenul de titularizare nici măcar nota cinci, trebuie să vă mărturisesc că mi s-a cerut să schimb acest ordin de ministru. Nu am făcut-o şi nici nu aveam de gând să o fac, pentru că îmi călcam pe propriile mele convingeri”, a subliniat ea.
Totodată, s-a referit la cererea prim-ministrului Viorica Dăncilă privind începerea anului şcolar de la 16 septembrie.
„E foarte greu să îl schimbi în acest moment. După ce părinţii şi elevii şi-au făcut programul de vacanţă, e complicat să le explici de ce. Nu am luat şi nici nu puteam să iau singură o asemenea decizie. Convocasem luni Comisia de Dialog Social”, a menţionat ea.
Andronescu a explicat că a făcut declaraţia în urma căreia a fost demisă fiind „extrem de impresionată” de cazul de la Caracal şi referindu-se la demersuri în urma cărora elevii să fie mai informaţi în legătură cu modul în care pot să se protejeze.
„Aseară, la un post de televiziune, am făcut următoarea afirmaţie: ‘Cred că va trebui la începutul anului şcolar să introducem în toate şcolile un sistem de protecţie a copiilor şi trebuie să îi învăţăm să se protejeze şi singuri, să se ferească, pentru că eu asta am învăţat de acasă. Am învăţat şi de acasă. Cred că toate aceste lucruri trebuie să le repetăm şi la şcoală’. Am făcut această afirmaţie extrem de impresionată fiind de cazul de la Caracal şi încercând să ducem spre şcoală ce putem noi să ducem, adică să îi informăm pe copii şi să îi învăţăm suplimentar faţă de ceea ce fac părinţii acasă, ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple niciodată. Sigur, există instituţiile statului care au alte roluri, dar noi, în şcoală, avem rolul acesta de a-i învăţa să se şi protejeze singuri. Eu cred că, citindu-vă această declaraţie, nu ştiu dacă dvs. aţi remarcat că nu era nimic, absolut nimic care să fie – să spunem – un atac la adresa Alexandrei sau a părinţilor ei. Dimpotrivă, sunt o persoană care empatizez cu cel aflat în dificultate şi asta am făcut toată viaţa mea”, a spus ea.
Andronescu a adăugat că pleacă de la minister „cu convingerea că nu a făcut lucruri greşite”, arătând că în perioada în care a deţinut funcţia de ministru „a slujit” instituţia „de la 8,00 dimineaţa până la miezul nopţii”, deoarece sistemul de învăţământ are nevoie de multe măsuri.
„Am reuşit să regândesc metodologia manualelor şi să readucem sistemul acesta de manuale într-o situaţie cu care societatea românească era deja obişnuită şi care să fie convenabilă şi pentru elevi, dar şi pentru profesori. Nu a fost un lucru foarte uşor de făcut. Aşa cum nu au fost uşor de construit proiectele privind digitalizarea. (…) Sunt astăzi proiecte care au fost scrise, depuse şi îşi aşteaptă aprobarea, de 475 de milioane de lei, din fonduri europene”, a mai spus Andronescu.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei pentru declaraţiile „profund greşite” făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată.
Ecaterina Andronescu a precizat joi seară că ea a „învăţat de acasă” să nu se urce „în nicio maşină străină”, referindu-se la cazul Alexandrei, adolescenta de 15 ani răpită şi sechestrată la Caracal de bărbatul care a luat-o la ocazie.