'De la începutul actualului mandat, ministrul Economiei nu şi-a făcut timp să stea de vorbă cu membrii Consiliului de Export (reprezentanţi ai sectorului public şi privat), iar şeful Departamentului de comerţ exterior, care ocupă şi funcţia de Co-Preşedinte al respectivului Consiliu, amână de două luni de zile convocarea lui (fapt unic în istoria de aproape 12 ani a Consiliului de Export). Oare cât trebuie să mai suporte exportatorii incapacitatea şi dezinteresul actualei echipe de la Ministerul Economiei? Sfârşitul mandatului din noiembrie/decembrie a.c. este prea îndepărtat! Intervenţia urgentă a prim-ministrului ar putea fi o speranţă", se afirmă într-un comunicat al ANEIR remis luni AGERPRES. 

În context, organizaţia solicită demisia sau demiterea şefului Departamentului de comerţ. 

"Deşi ani la rândul exporturile au constituit principalul motor al dezvoltării economice a ţării, în ultima perioadă respectivul motor dă semne de gripare. Un semnal de alarmă l-au dat cifrele INS pentru prima lună din acest an (date publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute): este prima lună ianuarie din ultimii 5 ani (după criza exporturilor din perioada 2008-2009) când exporturile au marcat un recul semnificativ – de circa 70 milioane euro, iar balanţa comercială a ţării – oglinda capacităţii unei economii de a-şi acoperi nevoile interne – este într-o creştere alarmantă a deficitului (circa 38% în 2015), pentru ca în prima lună din 2016 să se accentueze cu încă 114%", se spune în comunicat. 

Conform ANEIR, un prim răspuns este dat situaţia realizării Programului de promovare a exporturilor (PPE), care anul trecut a permis participarea firmelor româneşti la doar 1/3 din acţiunile ce puteau fi finanţate din fonduri bugetare (târguri şi misiuni economice internaţionale) şi de la care exportatorii se puteau întoarce cu comenzi pentru 2016. 

Potrivit ANEIR, în cele 4 luni de mandat, echipa de "specialişti" de la Ministerul Economiei nu a finalizat niciunul din angajamentele asumate de natură să îmbunătăţească derularea PPE: nici modificarea Procedurii operaţionale, nici a HG-ului de derulare a PPE şi nici măcar simplificarea Cererii de înscriere a firmelor la acţiunile din cadrul PPE. 

"În primele 2 luni şi jumătate din acest an s-au decontat de către Minister doar 0,5% din volumul bugetat al PPE-ului pentru acest an, adică niciun ban pentru acţiunile desfăşurate în 2016 şi încă un număr important de deconturi din 2015 rămase neplătite. La fel de alarmantă este şi instabilitatea instituţională în domeniu, ameninţat de vechiul Guvern că va crea un Institut de Comerţ Exterior, iar noul Guvern îşi doreşte o Agenţie (despre care se ştie extrem de puţin cum va arăta şi dacă va fi într-adevăr funcţională)", se subliniază în comunicat.AGERPRES