Asociaţia Natională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) speră ca România să atingă cifra de 50 miliarde euro, exporturi realizate în 2012, a declarat Mihai Ionescu, secretar general ANEIR şi co-preşedinte al Consiliului de Export al României. Acesta le recomandă exportatorilor să îşi facă planurile de afaceri pe un curs de 4,4 lei/euro, iar importatorilor pe 4,2 lei/euro.
"Nu mi-am pierdut speranţele că vom reuşi să depăşim bariera celor 45 de miliarde euro (exporturi n.r.) şi să ajungem la 50 miliarde euro în acest an. Pe datele de acum nu avem motive să credem că ajungem la 50 miliarde dar având în vedere că avem două capacităţi de producţie, Ford şi Oltchim, care de două luni nu a mai livrat nimic direct şi indirect şi, dacă situaţia la Oltchim se clarifică şi Ford îşi menţine angajamentul, ajungem la 50 miliarde euro", a spus Ionescu.
Potrivit acestuia, criza a produs modificări radicale în structura de export care s-a regăsit fie în pierderea a 6.000 de exportatori, care sunt în special IMM-uri.
"În decembrie 2011 marcam un moment, anume că exporturile româneşti au fost pe primul loc în competiţia cu ţările europene în privinţa recuperării în criză. La această reuşită, fără îndoială, o contribuţie importantă au avut-o şi IMM-urile, chiar dacă din topul exportatorilor direcţi IMM-iştii sunt nesemnificativi. Mai exact din cei 17.500 exportatori, 1.000 fac peste 80% din exportul ţării. Restul de 16.500 au livrări nesemnificative în comparaţie cu marile companii. Sunt foarte mulţi antreprenori IMM-işti care nu se încadrează în categoria exportatori direcţi, dar ei sunt exportatori indirecţi", a mai afirmat oficialul ANEIR.
Secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) le recomandă exportatorilor să îşi facă planurile de afaceri pe un curs de 4,4 lei/euro, iar importatorilor pe 4,2 lei/euro.
"Dacă înainte, în anii anteriori intrării în Uniunea Europeană noi strigam în faţa BNR "Isărescu nu uita, banca asta nu-i a ta" cerând demisia lui şi a Consiliului de Administraţie, iată că ne-a apropiat comunicarea, explicând şi noi mai bine interesul, înţelegând şi noi mai bine ce poate să facă banca. Astăzi o spun cu bucurie că banca este principalul nostru aliat, al exportatorilor, şi vrem să credem că va fi în continuare", a mai spus oficialul ANEIR.
Potrivit acestuia, principala susţinere a exportatorilor a fost stabilitatea cursului de schimb în intervalul 4,1 lei/euro – 4,3 lei/euro discutat cu Banca Naţională, agreat şi susţinut de BNR.