Nicolae Ciucă și-a lansat programul „România prosperă și sigură”
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a anunțat, miercuri, lansarea programului său prezidențial, intitulat „România prosperă și sigură”.
Acest program include priorități precum valorificarea poziției geostrategice a României în regiune, consolidarea independenței energetice și protejarea resurselor naturale ale țării.
Nicolae Ciucă subliniază că programul său „este expresia unei noi viziuni de dreapta pentru România viitorului, care îmbină respectul pentru drepturile individuale, libertatea economică și inițiativa privată cu preocuparea pentru familie, comunitate și țară”.
PNL menține cota unică de impozitare
În cadrul acestui program, el a afirmat că PNL este singurul partid care își propune menținerea cotei unice de impozitare pentru următorii zece ani și că dorește păstrarea plafonului de impozitare de 500.000 de euro pentru microîntreprinderile care beneficiază de o cotă de impozit de 1%.
De asemenea, Ciucă propune creșterea graduală a contribuției sociale pentru pensii, de la 4,75% la 6%, în următorii patru ani.
,,Îmi asum obiectivul ca România să atingă până în 2030 90% din PIB-ul UE per capital la paritatea puterii de cumpărare. Azi acest indicator e 80%. Principalul producător de prosperitate e întreprinzătorul privat. Libertatea e condiția esențială a prosperității. Prosperitatea se obține prin libertatea individuală, nu prin controlul statului. Trebuie să trecem de la statul care dă la statul care nu ia. Ca președinte al României, voi susține cu fermitate o clasă de mijloc extinsă, menținerea cotei unice de impozitare, consolidarea pilonului 2 de pensii. PNL se opune public scăderii pragului de impozitare la microîntreprinderi. ” a spus Ciucă miercuri seara
Reforme instituționale și restructurarea cheltuielilor publice
În plus, liberalii vizează întărirea disciplinei financiare prin reforme instituționale și restructurarea cheltuielilor publice, sprijinind dezvoltarea clasei de mijloc, antreprenoriatul și inovația.
Ciucă propune și un pact pentru satul românesc, accentuând importanța investițiilor în industria de apărare și în dotarea armatei, precum și transformarea României într-un hub de independență energetică în regiune.
,,Clasa de mijloc din mediul rural e structura socială pe care trebuie să clădim viitorul prosper al satului românesc. Voi propune adoptarea unui Pact pe termen lung cu privire la satul românesc. Produsele românești trebuie să se întoarcă pe masa românilor. România are nevoie de o armată mai puternică și vă promit că o va avea.România trebuie să participe la reconstrucția Ucrainei. Statul servește economia, nu economia servește statul.”, spune liderul PNL
Candidatul PNL propune, de asemenea, un sistem de sănătate eficient și echitabil, precum și extinderea programului „Masă sănătoasă” în întregul sistem de învățământ.
,,Niciun copil nu trebuie să rămână în afara școlii. Voi susține generalizarea a două programe create de PNL: Programul Masă sănătoasă și învățământul dual profesional. Am în vedere întărirea parteneriatului dintre familia și școală.”, a declarat Ciucă.
”România care contează mai mult”
Ciucă susține că România trebuie să fie un pilon de stabilitate, echilibru și securitate în Europa Centrală și de Est, la Marea Neagră și în Balcanii de Vest, garantând în același timp democrația, libertatea și o justiție corectă și eficientă, care respectă drepturile individuale.
,,Obiectivul meu e: România care contează mai mult. Pilonii politicii externe rămân parteneriatul strategic cu SUA și calitatea de stat membru al NATO și al UE. Vreau să devenim și mai influenți în a susține parcursul european al R. Moldova.”, a spus liderul
În programul său, el avertizează asupra pericolelor care amenință libertatea, atât din interiorul, cât și din exteriorul țării, afirmând că libertatea românilor este sub amenințarea expansiunii sistemelor totalitare și dictatoriale în forme noi, mai înșelătoare decât totalitarismele din secolul trecut.
Nicolae Ciucă se angajează să protejeze libertatea românilor și a României, afirmând că a acționat astfel ca militar și va continua să o facă ca președinte.
De asemenea, el propune o strategie unitară pentru combaterea schimbărilor climatice, subliniind că statul trebuie să ofere protecție egală tuturor familiilor, indiferent de circumstanțele lor, și recunoaște provocările cu care se confruntă familiile monoparentale și copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Decizii în domeniul sănătății
În domeniul sănătății, Ciucă consideră crucială reducerea decalajelor regionale pentru a asigura acces egal la servicii de sănătate de calitate.
El afirmă că „Președintele României trebuie să fie catalizatorul acestei schimbări, oferind o umbrelă sub care sănătatea să fie cu adevărat considerată un domeniu prioritar”.
Despre aderarea la Schengen
Nicolae Ciucă consideră că aderarea României la spațiul Schengen, incluzând frontierele terestre, este un obiectiv prioritar, iar aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) va reprezenta un pas semnificativ în parcursul țării noastre și va fi o prioritate a mandatului său.
De asemenea, el își reafirmă angajamentul față de diaspora, asigurându-i că va promova interesele naționale ale României atât în domeniul politic și economic, cât și în protejarea patrimoniului național și a tradițiilor, atât în țară, cât și în afaceri externe.