Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre suspendarea angajărilor la stat, însă a precizat că există câteva excepții unde acestea vor continua și după data de 1 iulie. După această dată, scoaterea posturilor la concurs va fi interzisă în instituțiile de stat.
Angajările la stat vor continua și după 1 iulie! Unde se va întâmpla acest lucru? Explicațiile lui Nicolae Ciucă
Angajările la stat vor continua acolo unde există proceduri în derulare în acest sens, spune premierul Nicolae Ciucă, chiar dacă se depășește această dată.
„Decizia s-a luat aseară, iar acolo unde procedurile sunt în derulare, ele îşi urmează cursul, (…) chiar dacă trec de 1 iulie. Atât timp cât procedurile au început, nu putem să întrerupem procedurile”, a spus Nicoale Ciucă, după ce a participat la simpozionul „PNL între prima şi a doua modernizare a României: 147 de ani de liberalism”, organizat la Biblioteca Centrală Universitară.
De asemenea, șeful Executivului a declarat că în această perioadă nu se va discuta despre reforma administrației.
„În această perioadă nu urmează să discutăm problema unei reforme administrative, atât timp cât în momentul de faţă Guvernul este angajat în gestionarea unei situaţii de criză, iar în aceste condiţii avem nevoie de stabilitate”, a mai spus premierul.
Peste 90% din primele măsuri din pachetul ”Sprijin pentru România” sunt închise
Șeful Executivului a fost întrebat dacă noile măsuri propuse de coaliție sunt primele în ceea ce privește criza economică, iar el a răspuns ”sunt măsuri prin care dorim să asigurăm atât echilibru economic, cât şi stabilitate”.
Amintim că luni seara, coaliția de guvernare a anunțat o serie de măsuri sociale și economice, numite „Sprijin pentru România”. Acest pachet de măsuri este în valoare de 1,1 miliarde de euro.
Guvernul a anunțat printr-un mesaj pe pagina de Facebook că pachetul de măsuri prevede:
- amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă
- acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public
- și acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 lei
Prim-ministrul Nicoale Ciucă a anunțat tot pe rețeaua de socializare că vor fi luate măsuri și pentru consolidarea fiscală și pentru respectarea angajamentelor privind deficitul public. Măsurile în acest context sunt:
- diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, cu excepţia celor cu investiţiile, salariile, pensiile, asistenţa socială
- suspendarea angajărilor la stat
- creşterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei
- accelerarea absorbţiei fondurilor europene din cadrul programelor operaţionale şi al PNRR. În acest sens, coaliţia va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbţiei