Mii de angajați, fără bani în cont, chiar înaintea minivacanței
Greva de la Ministerul de Finanțe a lăsat mii de angajați fără salarii, fix înaintea minivacanței de Sfânta Maria, stârnind evident furia acestora.
Problemele s-au înregistrat la nivelul Ministerului de Interne, astfel că mii de polițiști, pompieri și jandarmi din întreaga țară s-au trezit că nu le-au intrat banii de salarii în cont.
Ȋntreaga situație ar fi fost generată de mai mulți factori, dar în special de protestele din aceste zile de la nivelul Ministerului de Finanțe.
Sindicaliștii au acuzat că greva a dat peste cap procesarea plăților pentru angajații din MAI, însă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a intervenit, precizând că totul ar fi fost cauzat de o serie de deficiențe în sistemul informatic al ministerului.
Demnitarul a explicat sâmbătă, 12 august, că se lucrează la remedierea situației, iar polițiștii, pompierii și jandarmii își vor primi salariile până la începutul săptămânii viitoare.
Ce promisiuni au primit angajații de la Finanțe, după greva de două zile?
Cât despre protestele de la nivelul Ministerului Finanțelor, federația Sed Lex anunța că aproximativ 18.000 de oameni au oprit lucrul. Vineri seara, după mai multe ore de negocieri cu ministrul Marcel Boloș, sindicaliștii au renunțat la proteste.
Oamenilor li s-a promis că nu vor fi făcute disponibilizări în instituțiile din subordinea Ministerului Finanțelor.
„Până la data de 21 august 2023, Ministerul Finanțelor va elabora proiectul de act normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătorești.
Ministerul Finanțelor va susține în cadrul Guvernului introducerea familiei ocupaționale finanțe în viitoarea lege a salarizării. De asemenea, se va constitui un comitet de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și sindicatelor cu scopul de a elabora statutul angajatului din finanțe.
Înființarea, prin reorganizarea structurilor existente din ANAF și din aparatul central a unui Institut Național de Fiscalitate, cu rol în formarea continuă și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice”, au mai transmis cei de la Sed Lex, după negocierile de vineri.