pregatire, dintre care unele destul de costisitoare. Finantarea studiilor tinde sa devina o problema pentru multi romani. Sprijinul statului, insemnand scutiri de taxe (locuri fara plata), burse sau alte forme de ajutor, nu este suficient pentru a sustine accesul gratuit la instruire al tuturor doritorilor.Lasand la o parte statul, ramane – ca sursa importanta de finantare – buzunarul familiei. Pentru cei mai multi acesta este inca principalul mod de finantare a studiilor. Popularitatea acestui sistem tine, in principal, de un interes comun – al familiei de a-si vedea copiii instruiti si competitivi pe piata muncii, iar al copiilor de a studia mai departe fara a-si asuma responsabilitati prea mari. Devin insa tot mai frecvente situatiile in care bugetul alocat de familie pentru studiile copiilor este foarte limitat. Nu sunt rare nici situatiile in care acest buget lipseste cu desavarsire. Ce alte variante exista?Prima dintre ele, pe care tot mai multi o incearca, este aceea de a munci pentru a acoperi cheltuielile de studii. Multi incearca, doar o parte reusesc. Se incearca tot felul de combinatii-program fix de studiu cu munca temporara sau munca de noapte, program flexibil de studiu cu program fix de munca etc. Efortul este mare si, de regula, calitatea studiilor are de suferit.Imprumuturile bancare sunt o alternativa noua de finantare. Desi nu putem spune in acest moment foarte multe despre ele, este de presupus ca accesul este unul limitat. Motivul este unul simplu: returnarea imprumutului – care presupune existenta unor venituri curente sau viitoare sigure si consistente.Sa nu uitam insa si sprijinul angajatorilor – atat cat este – pentru formarea profesionala a angajatilor lor. S-a pus, pe buna dreptate, intrebarea ce anume intra sub palaria larga a „formarii profesionale”. Daca este sa ne raportam la Codul muncii si la Legea nr. 129/2000, este considerata formare profesionala orice forma de pregatire care se raporteaza la un standard ocupational national. O definitie destul de generala incat ne permite sa includem multe forme de pregatire. Dar, probabil ca nu toate. Ultima alternativa de finantare – dar numai ca moment al reglementarii – sunt bursele private. Legea nr. 376/2004 precizeaza domeniul si conditiile de acordare a burselor private. Asa cum sugereaza si expresia, este vorba de acele ajutoare de studii acordate de catre alte entitati decat statul. De ce era nevoie de o lege pentru asta? Evident, din ratiuni fiscale. Exista diferente majore intre finantarea formarii profesionale conform prevederilor Codului muncii si Codului fiscal si acordarea de burse private.Cheltuielile generate de cele doua forme de finantare au incadrari fiscale distincte:
· cheltuielile de formare a angajatilor sunt deductibile la calculul impozitului pe profit si sunt neimpozabile la angajati;
· cheltuielile cu bursele private sunt asimilate cheltuielilor de sponsorizare si sunt deductibile plafonat, nefiind impozabile la beneficiar (persoana fizica); persoanele beneficiare nu pot fi angajate pe perioada studiilor la finantator sau la o alta persoana fizica sau juridica desemnata de acesta.
Dupa cum se poate vedea, exista o complementaritate. Persoanele care nu sunt angajate in cadrul unei organizatii (dar foarte probabil vor deveni dupa terminarea stagiului de pregatire profesionala) pot beneficia de finantarea studiilor sub forma de burse private. Angajatii organizatiei vor fi sustinuti in acelasi scop din bugetul alocat formarii profesionale. In cazul persoanelor fizice, acestea pot acorda burse de studii private in doua moduri, care nu se exclud neaparat:
· In limita de 5% din baza prevazuta la art.49 din Codul fiscal pentru cei care desfasoara activitati independente
· In limita a 1% din impozitul pe venitul anual datorat, conform art. 90 din Codul fiscal.
Revenind la incadrarea fiscala a burselor private, Legea nr. 376/2004 cuprinde formulari redundante si, prin partile esentiale, confuze.O prima prevedere spune ca sumele acordate ca burse private sunt deductibile in conditiile legii.A doua prevedere stabileste plafonul de deductibilitate (acelasi stabilit de Codul fiscal pentru cheltuielile de sponsorizare si mecenat).Cea de-a treia asimileaza bursele private cu cheltuielile de sponsorizare si stabileste ca plafonul stabilit prin Codul fiscal este comun pentru cele doua categorii de cheltuieli. Dincolo de asta, Legea nr. 376/2004 are o prevedere speciala: in cazul in care Codul fiscal va stabili la un moment dat conditii mai favorabile de deductibilitate pentru cheltuielile de sponsorizare, acestea vor fi aplicabile si pentru bursele private. Aceasta prevedere este o stupiditate, din cel putin doua motive:
1. Legea nr. 376/2004 prevede deja asimilarea burselor private cu sponsorizarile, deci, implicit, ele vor urma acelasi regim fiscal prevazut de legea fiscala.
2. In mod eronat se lasa a se intelege ca daca in Codul fiscal vor aparea conditii fiscale mai nefavorabile decat cele actuale, in cazul burselor private se va aplica regimul fiscal stabilit prin Legea nr. 376/2004 (mai favorabil). Or, se stie foarte bine ca orice prevederi contrare Codului fiscal sunt nule de drept, deci orice modificare a acestuia – favorabila sau nu – va determina, inevitabil, modificarea Legii nr. 376/2004.Ceea ce putem spune in final este ca Legea nr. 37672004 acopera un gol de legislatie in ceea ce priveste definirea si incadrarea fiscala a acestor tipuri de cheltuieli. Doar ca nici de data aceasta exercitiul legislativ nu este pe masura asteptarilor, fiind in continuare nevoiti sa ne lovim de formulari neclare. Dar, ca de obicei, mai avem o speranta: normele de aplicare, care trebuie sa apara in cursul lunii decembrie.
burse pe scurt
· Bursele private se pot acorda elevilor, studentilor, doctoranzilor sau altor persoane care urmeaza un program de pregatire postuniversitara intr-o institutie de invatamant superior acreditata, din tara sau din strainatate.
· Cuantumul bursei se stabileste la incheierea contractului si poate fi modificata prin act aditional. Bursa va acoperi costurile lunare de cazare, masa si cheltuielile de intretinere si trebuie sa fie cel putin la nivelul salariului minim pe economie.
· Bursa se poate acorda pe toata perioada de studii sau numai pentru o parte din ea.
· Beneficiarii burselor nu pot fi rude sau afini pana la gradul IV (este de presupus ca prevederea este aplicabila persoanelor fizice care acorda aceste burse).