La BNR salariile vor fi în continuare reduse cu 25%, după ce Guvernul a modificat legea prin care au fost tăiate, astfel încât reducerea să se constituie fond în bugetul BNR, iar banca centrală să vireze ulterior acest fond la buget, benevol.

Guvernul a discutat, luni, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii prin care au fost reduse cu 25% salariile angajaţilor BNR, împreună cu remuneraţiile din sectorul public, pentru a evita astfel sancţiuni din partea Comisiei Europene.

Sumelor rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul din cadrul Băncii Naţionale a României vor fi exceptate de la virarea integrală la bugetul de stat, urmând ca acestea să se reflecte în rezultatele financiare ale BNR.

“Sumele respective vor rămâne la dispoziţia BNR, urmând să fie destinate majorării rezervelor statutare ale băncii. Vor rămâne la dispoziţia BNR, de asemenea, sumele rezultate din reducerea salariilor angajaţilor BNR care nu au fost virate către bugetul de stat  până la momentul intrării în vigoare a acestei Ordonanţe de urgenţă care a fost adoptată astăzi”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Angajaţii BNR au fost exceptaţi de Guvern de la măsura reducerii cu 25% a salariilor, la fel ca în cazul salariaţilor bugetari, dar pentru a nu încălca reglementările bancare europene, conducerea BNR a propus chiar ea reducerea cu 25% a veniturilor salariale. Economiile din aceste reduceri se vor constitui fond la bugetul băncii centrale, iar BNR va vărsa benevol acest fond la bugetul de stat.

Banca Centrală Europeană a emis un aviz cu privire la un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a legii care include scăderea salariilor angajaţilor din BNR astfel încât sumele economisite să rămână în conturile băncii, subliniind că nu se rezolvă problema autonomiei băncii centrale.

Ministerul Finanţelor Publice a solicitat BCE punctul de vedere cu privire la un proiect de ordonanţă de urgenţă a guvernului de modificare a legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care prevede menţinerea reducerii salariilor angajaţilor BNR cu 25%, dar cu păstrarea sumelor astfel economisite la banca centrală, nu virarea acestora la bugetul de stat.

Potrivit avizului BCE, Guvernul trebuie să returneze BNR banii primiţi la bugetul de stat ca urmare a reducerii salariilor angajaţilor băncii centrale cu 25%, începând cu 1 iulie, pentru a evita încălcarea unor prevederi ale Tratatului Uniunii Europene.