Angajații CFR Călători vor intra în grevă de avertisment

Aveți grijă, dacă intenționați să mergeți cu trenul! Vineri, pe 15 septembrie, peste 17.000 de angajați CFR Călători vor intra în grevă de avertisment, timp de două ore. Așadar, între orele 07:00 și 09:00 nu va circula niciun tren.

Compania nu avertizează călătorii că mâine dimineață, trenurile nu vor pleca spre destinații. Aceștia pot cumpăra în continuare bilete online, dar vor trebui să aștepte plecarea garniturilor după terminarea grevei.

După ora 07:00, trenurile aflate pe trasee vor opri în prima stație, unde vor staționa timp de două ore.

Grigore Mare, preşedintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, a spus care sunt nemulțumirile angajaților.

„Vedeţi şi dumneavoastră în ce situaţie a ajuns calea ferată. Deja suntem în luna a noua, buget la calea ferată nu există, care este instrumentul financiar după care se ghidează o unitate.

Neavând buget de venituri şi cheltuieli, nu am putut închei nici contractele colective de muncă. Negociem de aproape cinci luni de zile şi rezultatul este zero.

Mai mult, avem de aplicat o lege, statutul personalului feroviar, care nu poate fi pusă în aplicare, din cauza lipsei bugetului”, a declarat acesta în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN.

Condițiile de muncă sunt precare

De asemenea, condițiile de muncă sunt precare, a mai spus Grigore Mare.

„Condiţiile de muncă sunt precare. Oamenii au obligaţia să poarte uniformă, dar de fapt nu li se dă uniformă. Lipsa investiţiilor.

Cred că vedem cu toţii că viteza de circulaţie este undeva la 47 km/h la tren de călători şi 17-19 km/h la tren de marfă, ceea ce reduce capacitatea de transport destul de mult. Vagoanele sunt din anii ’70-’80. Nu mai poţi să ai performanţă la calea ferată dacă nu investeşti în acest sector vital pentru economia unei ţări”, a explicat el.

CFR
SURSA FOTO: Dreamstime

Greva a fost anunțată încă de la finalul lunii august

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a anunțat greva încă de la finalul lunii august.

Potrivit liderilor sindicali, această inițiativă are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. Aceștia au precizat, totodată, că întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă iar “detaliile” prin care s-a încercat amânarea sau anularea protestului nostru au fost la rândul lor, depășite, rezolvate.

Liderii sindicali au enumerat motivele pentru care au decis organizarea acestei greve de avertisment.

– Absența aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, ceea ce conduce la un blocaj generalizat în întregul sector feroviar.

– Lipsa unei finanțări strategice și coerente pentru dezvoltarea căii ferate. Pentru a aduce sistemul feroviar românesc în concordanță cu standardele europene, este necesar un proiect național bine coordonat cu organismele europene și finanțat corespunzător, cu investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro. Până în prezent, un astfel de proiect nu a fost pus în aplicare, iar activitățile concentrate pe coridoarele de transport de interes european au lăsat în umbră restul țării.

– Investițiile insuficiente în echipamente feroviare moderne și de calitate. Lipsa unui plan robust de investiții pentru înnoirea completă a parcului de locomotive și vagoane folosite de CFR Călători. În aceste condiții, este dificil pentru călători să aibă încredere în sistemul feroviar. Este important ca politicienii din Ministerul Transporturilor să înțeleagă că excepțiile rare nu pot înlocui regula generală. Fotografiile cu vagoane de călători recondiționate nu rezolvă problema reală.

– Salarii inadecvate în industria feroviară, care nu sunt suficient de motivante pentru atragerea noilor generații în acest domeniu. Este important să se ia în considerare că, în condițiile actuale de salarizare și dată relația problematică dintre conducere și lucrători, companiile feroviare deținute de stat, având un rol strategic în economia națională, riscă să rămână fără personal. Deficitul de personal depășește deja cifra de 6.000 de angajați, iar numărul orelor suplimentare înregistrate este semnificativ.

– Diverse probleme nerezolvate legate de Statutul personalului feroviar, lege adoptată de Parlamentul României, dar care nu a generat încă toate beneficiile pentru angajații din sector.