Rodrigo Maxim: Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR

Pe data de 29 mai, angajații CFR își vor striga nemulțumirile în fața Ministerului Transporturilor, fiind revoltați din cauza condițiilor grele de muncă, dar și din cauza bugetului redus.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, a explicat, la Antena 3 CNN, care sunt revendicările angajaților CFR.

,,Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR, în special pentru aplicarea legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar.

De asemenea, protestăm pentru condițiile de muncă, dar și pentru că vrem trenuri de călători cu mai multe vagoane. Din cauza lipsei bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, nu există bani nici măcar pentru repararea trenurilor existente.

Nu există bani nici pentru investiții în trenuri noi, deși s-a aprobat, anul trecut, contractul de servicii publice pe zece ani. Acesta ar fi trebuit să fie primul an în care CFR ar fi putut să achiziționeze trenuri noi.

De asemenea, ordonanța austerității a tăiat încă 10% din bugetul prevăzut pentru compensații, ceea ce înseamnă că avem un buget mai mic decât anul trecut, în condițiile în care toate prețurile s-au dublat”, a spus Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.

Ministrul Transporturilor, despre salariile personalului CFR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirma la începutul lunii aprilie că salariile personalului CFR sunt foarte mici, motiv pentru care „scade și calitatea umană”. Grindeanu a mai spus că este un cerc vicios care trebuie rupt.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit despre accidentul feroviar de la Galați: „Pentru mine a fost surprinzător că acea locomotivă implicată în accidentul de la Galați a ieșit din revizia tehnică în acea dimineață din depoul Ploiești.

Pe incidentul de la Videle a fost o eroare umană, nu s-a stat la culoarea roșie a semaforului. Poți să ai cele mai noi trenuri și performante sisteme, daca e o eroare umană. Va trebui să se păstreze acest ritm de investiții în zona feroviară, pentru că altfel sunt inevitabile aceste lucruri.

Eu îmi doresc să intre în vigoare Statutul Feroviarilor. Ar fi trebuit să intre în vigoare din 2019. Legat de școala pe care o fac lucrătorii, sunt lucruri pe care vor trebui să le îmbunătățească cei de la CFR, pentru că sunt semne că sunt din ce în ce mai permisivi pentru că salariile, atâta timp cât nu se aplică Statutul Feroviarilor, sunt foarte mici” a declarat ministrul, la Interviurile Digi 24.

Grindeanu: Atâta timp cât ții nivelul de salarizare foarte jos, sigur că scade și calitatea umană

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, cere responsabilitate și spune ca cercul vicios trebuie rupt.

„Eu vă spun că dacă cerem responsabilitate, atâta timp cât ții nivelul de salarizare foarte jos, sigur că scade și calitatea umană, dacă îmi permiteți să spun asta.

Tot ceea ce înseamnă aceste școli și aceste standarde pe care trebuie să le atingă, încep să vină din ce în ce mai jos, neavând oameni care își doresc să intre într-un sistem prost plătit. E un cerc vicios și undeva trebuie rupt”, a spus Grindeanu.