Sindicaliştii din administraţie organizează, marţi, o grevă de o oră la începutul programului de lucru, urmând ca, în data de 19 iulie să fie organizată o grevă pe termen nelimitat, ca urmare a declanşării de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a conflictului colectiv de muncă la nivel naţional.
Potrivit unui comunicat al FNSA, în cadrul întâlnirii din data de 27 iunie 2016 cu ministrul Muncii nu s-a ajuns la niciun consens în cadrul procedurii de conciliere.
"Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%)", se spune în comunicat.
De asemenea, sindicaliştii susţin că Guvernul României are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar.
Sindicaliştii afirmă că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016).
Revendicările FNSA sunt următoarele: majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25%, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, şi acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
Următoarele forme de protest sunt: 12 iulie 2016 – grevă pe toată durata programului de lucru şi 19 iulie 2016 – grevă pe termen nelimitat. AGERPRES