Următorii români au parte de vești bune. Guvernul a adoptat recent o decizie prin care a fost stabilită o „punte” între ziua 1 iunie și weekendul de Rusalii. Astfel, vor fi acordate mai multe zile libere.
Amintim că Rusaliile vor cădea în acest an în zilele de 4 și 5 iunie, respectiv duminică și luni. Conform legislației din România, acestea sunt declarate zile libere.
Guvernul a decis să facă o punte între 1 iunie și weekendul de Rusalii
De asemenea, ziua de 1 iunie, respectiv Ziua Copilului, va cădea într-o zi de joi. La rândul ei, este o zi liberă legală.
În acest context, Guvernul a decis, în urma unei votări la începutul anului, să se facă o „punte” între 1 iunie și weekendul de Rusalii.
Astfel, elevii și anumiți angajați bugetari vor beneficia de o zi liberă și în ziua de vineri, 2 iunie. Totuși, activitățile și cursurile programate pentru acea zi trebuie să fie recuperate ulterior, în altă zi.
Mai mult, anumiți angajați vor putea să se bucure de o mini-vacanță de 5 zile, începând de joi, 1 iunie, și până luni, 5 iunie, inclusiv. În schimb, există sectoare în care ziua de vineri, 2 iunie, va fi o zi lucrătoare, iar un exemplu în acest sens este Poșta Română.
Angajaţii din mediul privat au şi ei au parte de o veste bună
Cât despre angajaţii din mediul privat, au şi ei au parte de o veste bună. Aceştia vor primi o zi liberă pe 1 iunie, de Ziua copilului, indiferent dacă sunt părinţi sau nu.
Amintim că decizia privind ziua liberă de 2 iunie, care pică vineri, a fost luată de către Guvern încă din luna decembrie a anului trecut şi îi vizează pe elevi, profesori și salariații din instituţiile şi autorităţile publice.
Tot în contextul zilelor libere şi al concediilor pentru angajaţi, în România se pregăteşte o importantă modificare legislativă.
Un proiect de lege aflat acum la Camera Deputaţilor prevede că un angajat va putea intra în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani, nu doar până la vârsta de șapte ani, cum este în prezent.
La acest moment, angajații care au un stagiu de asigurare de cel puțin șase luni în ultimele 12 luni pot solicita concediu medical și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav.
Acest concediu se acordă însă până la împlinirea vârstei de șapte ani a copilului sau până la vârsta de 18 ani în cazul copiilor cu handicap. În cazul copiilor cu afecțiuni grave, dreptul la concediu și indemnizație se acordă până la împlinirea vârstei de 18 ani.