Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat, joi, pentru Mediafax, că angajaţii RATB adunaţi, de miercuri noapte, la autobaza Titan, nu aveau nevoie de autorizaţie pentru protest, pentru că este vorba de un conflict de muncă în incinta unui sediu de instituţie. Militaru a arătat că, potrivit Legii 60 privind adunările publice, astfel de adunări nu trebuie declarate. Atunci când manifestarea are loc în incinta sediului instituţiei angajatoare şi
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat, joi, pentru Mediafax, că angajaţii RATB adunaţi, de miercuri noapte, la autobaza Titan, nu aveau nevoie de autorizaţie pentru protest, pentru că este vorba de un conflict de muncă în incinta unui sediu de instituţie.
Militaru a arătat că, potrivit Legii 60 privind adunările publice, astfel de adunări nu trebuie declarate. Atunci când manifestarea are loc în incinta sediului instituţiei angajatoare şi rezultatul este un conflict de muncă, potrivit Articolului 2 din Lege, acţiunea nu are nevoie de autorizaţie.
„Vom rămâne în zonă pentru a ne asigura că acest protest se va desfăşura paşnic, fără a degenera în acţiuni de altă natură, periculoase pentru ordinea publică”, a mai spus Militaru.
Peste o mie de angajaţi RATB protestează la autobaza Titan, aceştia refuzând să iasă cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe trasee.
Autobuzele de pe mai multe linii nu au ieşit, joi dimineaţă, pe trasee, acestea trebuind să plece de la autobaza Titan, acolo unde protestează angajaţii RATB.
Autobaza Titan deserveşte liniile 101 (Faur – Doamna Ghica), 102 (Bulevardul Basarabia – Şoseaua Giurgiului), 103 (Republica – ICME), 181 (Bulevardul Camil Ressu – Calea Vitan – INMB), 246 (RATB Titan – Granitului), 311 (Faur – Piaţa Rosetti), 335 (Barajul Dunării – Aero Băneasa) şi 682 (Baicului – Şoseaua Andronache – Escalei). Această autobază este ea mai mare din Bucureşti, cu o capacitate de peste 200 de autobuze.
Protestul a fost declanşat, miercuri seară, la autobaza Titan din Capitală, angajaţii fiind nemulţumiţi că le-au fost reduse veniturile salariale. Aceştia au spus că de joi dimineaţă nu vor mai ieşi cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe trasee dacă nu le sunt rezolvate solicitările.
SURSA: Mediafax