Vor putea beneficia de maxim cinci zile libere! Decizia tocmai a fost aprobată. Cine este vizat?

Totodată, acest lucru va putea fi realizat doar pe perioada crizei umanitare generate de atacurile militare din Ucraina.

„Senatul României să vină în sprijinul autorităților, în această perioadă de criză umanitară, prin oferirea de zile libere angajaților care doresc să se implice în activitățile de voluntariat dedicate asistenței și preluării refugiaților.

Angajații Senatului care vor desfășura activități de voluntariat vor putea beneficia de maxim cinci zile libere plătite pe lună, pe perioada crizei umanitare generate de atacurile militare din Ucraina. Zilele libere vor fi acordate în baza unui document doveditor al activității de voluntariat desfășurate (va fi decis în urma consultărilor cu autoritățile locale)”, potrivit PNL.

Demersul va contribui semnificativ la creșterea imaginii instituției Senatul României

De asemenea, memorandumul intern propus de Alina Gorghiu arată că propunerea respectivă va contribui semnificativ la creșterea imaginii instituției Senatul României.

„Senatul României prin Secretariatul General va lua legătura cu autoritățile competente, Prefectura, Primăriile de sector, pentru a obține informații legate despre centrele de primire a refugiaților de pe teritoriul Municipiului București și a primi datele de contact ale coordonatorilor. Toate aceste informații vor fi furnizate tuturor angajaților Senatului României, printr-o campanie internă de informare, prin intermediul căreia se va face un apel la solidaritate și implicare în vederea colaborării în această acțiune umanitară.

Prezenta propunere va contribui semnificativ la creșterea imaginii instituției Senatul României, demersul reprezentând dovada solidarității, unității și implicării la toate nivelurile. Implementarea acestei măsuri, va marca o premieră în activitatea instituției și va contribui, la nivel extern, la poziționarea instituției ca o instituție deschisă, ce este mereu aproape de oameni și care răspunde rapid în situații de criză. De asemenea, la nivel intern măsura va transmite și sublinia în cultura organizațională valori precum implicare civică, solidaritate, generozitate și unitate”, potrivit memorandumului intern propus de Alina Gorghiu.