Flexibilitatea din legislaţia muncii care face mai ieftină concedierea aduce un plus de atractivitate ţării din perspectiva investitorilor, spune un studiu de piaţă.
România rămâne atractivă pentru investitori deoarece se numără printre ţările cu cele mai scăzute costuri privind concedierea din motive obiective (reorganizare) în cazul angajaţilor cu vechime medie, potrivit celei de-a treia ediţii a Studiului internaţional privind concedierea realizat de o reţea de societăţi de avocaţi. Cu cât angajatul are o vechime mai mare în muncă, costurile cresc, totuşi, semnificativ. Astfel, potrivit scenariului ce presupune vechime mare în muncă, România se situează pe locul III în ceea ce priveşte costurile cu concedierea, conform studiului realizat de Deloitte Legal, reprezentată în România de Reff & Asociaţii.
Studiul corelează procedurile de concediere din 31 de ţări şi arată că ţările din Europa Occidentală se confruntă, în general, cu costuri mai mari comparativ cu cele din Europa Centrală. Pentru fiecare scenariu, studiul ia în calcul costul mediu pe care un angajator trebuie să-l suporte într-o ţară pentru a înceta raporturile de muncă cu un angajat şi pentru a ajunge la o înţelegere privind încetarea contractului de muncă fără a ajunge în instanţă. În toate ţările participante la studiu, vechimea într-o companie este factorul determinant în stabilirea nivelului costurilor cu concedierea. Cu toate acestea, mai mult de jumătate din ţările participante la studiu au stabilit o limită maximă în ceea ce priveşte compensaţia pe perioada de preaviz sau pentru încetarea contractului de muncă, sau cu privire la ambele situaţii.
Cum este în alte ţări
Cea mai mare creştere a costurilor cu concedierea este determinată de indeminzaţia pentru concediere fără temei legal. În medie, costul asociat unei astfel de concedieri este cel puţin de două ori mai mare faţă de costurile asociate unei concedieri din motive obiective. De pildă, în Irlanda, factorul cost pentru angajator poate ajunge la 10, în timp ce în alte ţări ca Cehia, Grecia sau Portugalia, angajatorii nu suportă costuri mai mari în cazul concedierii fără motive obiective. "Rezultatele studiului arată diferenţe izbitoare între ţări în privinţa costurilor, însă ar trebui să acordăm atenţie şi altor aspecte legate de modul în care poate interveni concedierea. Dacă România se numără printre ţările cu cele mai scăzute costuri în privinţa concedierii pe motive ce nu ţin de salariat, iar Belgia este cea mai scumpă în această privinţă, baza pe care un angajator român poate opera o astfel de concediere este total diferită de cea belgiană: dacă în cel de-al doilea caz nu e nevoie de o justificare pentru concediere, în România, legislaţia este foarte strictă, cerând angajatorilor să o justifice corespunzător', apreciază reprezentanţii Deloitte România.
Spre deosebire de România, mai mult de 60% din ţările participante la studiu oferă un pachet compensator pentru concediere, care include întregul pachet de remunerare aplicabil salariatului, nu doar salariul de bază. În majoritatea ţărilor, legislaţia privind concedierea este restrictivă şi face obiectul unor formalităţi foarte precise. Belgia, Finlanda, Elveţia, Marea Britanie, Danemarca şi Luxemburg fac excepţie de la aceste reguli. În aceste ţări, legiuitorul nu poate să reintegreze un angajat concediat, putând doar să-i determine compensaţia la care are dreptul. În majoritatea ţărilor fie că vorbim de concediere din motive individuale sau economice, costurile sunt, aproape, aceleaşi. În ţări precum Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Irlanda, Polonia şi Rusia există, însă, mici diferenţe.
În 60% din ţările participante la studiu, personalul de conducere al companiilor nu se supune reglementărilor de dreptul muncii, părţile fiind libere să negocieze diverse scheme de încetare a raportului de colaborare, care fac obiectul regulilor de guvernanţă corporativă locală, acolo unde se aplică. În peste 70% din ţările participante la studiu, pe lângă compensarea perioadei de preaviz angajatorul trebuie să plătească şi o sumă suplimentară pentru a ajunge la o înţelegere cu angajatul în legătură cu care se doreşte încetarea contractului de muncă (majoritatea ţărilor din Europa de Est, Franţa, Italia, Marea Britanie).
Sursa: AGERPRES