Angajații Twitter vor fi anunțați prin e-mail dacă își păstrează sau nu locul de muncă. Urmează concedieri în masă

Urmează concedieri în masă la Twitter după ce multimiliardarul Elon Musk a cumpărat firma săptămâna trecută într-o afacere de 44 de miliarde de dolari. Mai precis, conducerea platformei de socializare doreşte să redreseze compania pe o cale sănătoasă, după ce a fost mai multe luni în pierdere.

„Vom trece prin procesul dificil de reducere a forţei de muncă. Recunoaştem că acest lucru va avea un impact asupra unui număr de persoane care au adus contribuţii valoroase la Twitter, dar această acţiune este, din păcate, necesară pentru a asigura succesul companiei în viitor”, a anunțat Twitter printr-un e-mail, conform bbc.com

Astfel, tot personalul așteaptă să primească un e-mail cu subiectul „Rolul tău pe Twitter” până vineri la ora 09:00. Cei care nu vor fi afectaţi de concedieri, vor primi răspuns pe adresa de mail a companiei, însă cei care vor pleca, vor primi anunțul privind concedierea pe conturile personale.

Șefii Twitter părăsesc compania pe bandă rulantă

Amintim că tot mai mulți șefi ai companiei de social media o părăsesc după preluarea realizată săptămâna trecută de Elon Musk. Miliardarul a decis aproape imediat să-i dea afară pe directorul general Parag Agrawal, directorul financiar Ned Segal și șeful departamentului de afaceri juridice și politici, Vijaya Gadde.

La rândul ei, șefa pentru clienți și publicitate, Sarah Personette, a scris pe Twitter că a demisionat săptămâna trecută. Mai apoi, șefa departamentului pentru oameni și diversitate, Dalana Brand, a spus pe LinkedIn că a părăsit compania.

La rândul său, directorul general pentru tehnologiile de bază, Nick Caldwell, și-a confirmat plecarea, schimbându-și biografia de profil în „fost director al Twitter”.

Directorul general de marketing Leslie Berland, șeful de produs al Twitter, Jay Sullivan, și vicepreședintele de vânzări globale, Jean-Philippe Maheu, au plecat și ei, potrivit informațiilor transmise de reuters.com

Amintim că echipa lui Elon Musk urmează să se întâlnească cu agenții de publicitate în această săptămână la New York, pentru a discuta despre viitorul companiei.

Amintim că renumita platformă de socializare avea peste 7.000 de angajați la sfârșitul anului 2021, potrivit unei declarații la autoritățile de reglementare.