Angajatorii americani au renunţat în mai la 345.000 de locuri de muncă, sub aşteptările analiştilor, indicând o stabilizare a situaţiei economice, însă şomajul a crescut la 9,4%, nivel maxim al ultimilor 26 de ani, a anunţat Departamanetul Muncii din Statele Unite, citat de Mediafax.În luna aprilie şomajul s-a situat la 8,9%.Analiştii au estimat că numărul de locuri de muncă desfiinţate în luna mai ar putea ajunge la 520.000, iar rata şomajului la 9,2%. Totodată, datele pri
Angajatorii americani au renunţat în mai la 345.000 de locuri de muncă, sub aşteptările analiştilor, indicând o stabilizare a situaţiei economice, însă şomajul a crescut la 9,4%, nivel maxim al ultimilor 26 de ani, a anunţat Departamanetul Muncii din Statele Unite, citat de Mediafax.
În luna aprilie şomajul s-a situat la 8,9%.
Analiştii au estimat că numărul de locuri de muncă desfiinţate în luna mai ar putea ajunge la 520.000, iar rata şomajului la 9,2%. Totodată, datele privind locurile de muncă desfiinţate în martie şi aprilie au fost revizuite la 652.000, respectiv 504.000.
În sectorul construcţiilor, angajatorii au renunţat la 59.000 de posturi, comparativ cu 108.000 în aprilie, ca urmare a programului guvernamental de sprijinire a economiei cu fonduri de 787 de miliarde de dolari.
În industria serviciilor au fost desfinţate 120.000 de posturi în mai, faţă de 230.000 în aprilie, iar industria prelucrătoare a renunţat la 156.000 de locuri de muncă, în creştere uşoară de la 154.000 luna anterioară.
De la intrarea în criză în decembrie 2007, în economia americană au fost desfiinţate şase milioane de slujbe.
SURSA: Mediafax