Angajatorii britanici, îngrijoraţi că muncitorii din UE vor pleca în acest an

Peste un sfert din angajatorii din Marea Britanie au declarat că muncitorii lor din alte state membre ale Uniunii Europene s-au gândit să părăsească firmele lor sau chiar să plece din Marea Britanie în 2017, după votul de anul trecut în favoarea Brexit, a anunţat luni o asociaţie profesională pentru resurse umane, informează Reuters.

Proporţia creşte la 43% în cazul angajatorilor din educaţie şi la 49% în cazul angajatorilor din sectorul de sănătate, arată un studiu derulat în rândul a peste 1.000 de companii de către Chartered Institute of Personnel and Development.

Potrivit CIPD, piaţa muncii din Marea Britanie rămâne solidă dar decizia de a ieşi din Uniunea Europeană ar putea forţa companiile să îşi regândească strategiile pentru că vor trebui să se adapteze la o situaţie viitoare în care vor fi mai puţini muncitori din UE.

Premierul britanic Theresa May a promis un control sporit al imigraţiei după ce Marea Britanie va ieşi din blocul comunitar, lucru care ar putea să se întâmple în 2019, chiar dacă asta va însemna pierderea accesului nerestricţionat la piaţa unică europeană.

CIPD susţine că cele mai recente date oficiale arată că angajatorii care se bazează foarte mult pe muncitorii migranţi din UE au probleme în a acoperi locurile de muncă vacante: firmele din retail şi vânzările engros, producţie, sănătate, turism şi servicii alimentare fiind responsabile pentru 45% din locurile de muncă vacante la finele lui 2016.

Gerwyn Davies, specialist pe piaţa muncii la CIPD, susţine că datele oficiale arată şi că numărul cetăţenilor europeni din afara Marea Britanii care lucrează în această ţară a crescut mai încet în perioada iulie-septembrie 2016 decât înainte de referendum. "Apar provocări semnificative de recrutare în sectoarele care în mod istoric s-au bazat pe mâna de lucru din afara Marii Britanii şi care sunt deosebit de vulnerabile la perspectiva modificării politicii de imigraţie a UE", a spus Gerwyn Davies.

Semne privind deficitul de muncitori imigranţi au apărut anul trecut în sectorul agricol din Marea Britanie imediat după referendumul din luna iunie din cauză că deprecierea lirei sterline a făcut ţara o destinaţie mai puţin atractivă.

Premierul britanic Theresa May a anunţat că va activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona până la sfârşitul lunii martie, declanşând astfel oficial discuţiile pentru Brexit, estimate să dureze doi ani. Tot May a spus că Regatul Unit va ieşi de pe piaţa unică a UE şi că va discuta, în schimb, despre un acord de liber schimb cu blocul comunitar. AGERPRES