În Europa vor fi create anul acesta cel puţin un milion de noi locuri de muncă, a declarat vineri Jurgen Thumann, şeful federaţiei angajatorilor europeni Businesseurope, în cadrul unei conferinţe de presă la Budapesta, transmite vineri MTI.
Potrivit lui Thumann, companiile europene se aşteaptă la o creştere economică de 1,8-2% în acest an.
La reuniunea de la Budapesta, la care au luat parte 90 de oameni de afaceri din 33 de ţări europene, liderii principalelor organizaţii membre ale Businesseurope au pregătit o evaluare a situaţiei economiei europene, în vederea sesiunii Consiliului European prevăzută pentru 24 iunie.
Şeful Federaţiei ungare a angajatorilor şi industriaşilor, Peter Futo, a subliniat pentru MTI că reuniunea de vineri a fost cea mai amplă de acest gen din perioada preşedinţiei semestriale ungare a Uniunii Europene, care se încheie la sfârşitul lui iunie.
SURSA: Agerpres