Un număr de 14.403 locuri de muncă vacante au fost înregistrate, vineri, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe fiind în judeţul Cluj (2.003), în municipiul Bucureşti (1.423) şi în judeţele Prahova (1.061), Argeş (841), Arad ( 623), Iaşi (579), Harghita (536), Timiş (513), Sibiu (505), Hunedoara (463).
Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici, cele mai puţine oferte există în judeţele Botoşani (122), Vrancea (114), Suceava (110), Tulcea (97), Ialomiţa (64), Sălaj (54), Caraş-Severin (52), Buzău (41), Bacău (25).
La nivel naţional, persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.001 de locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru inginer mecanic (52), programator (46), funcţionar economic (31), analist resurse umane (24), inginer producţie (23), agent de vânzări (20), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (15).
Persoanelor cu studii medii, profesionale şi lucrătorilor necalificaţi le sunt disponibile 13.402 de locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (1.398), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (794), muncitor necalificat în industria confecţiilor (759), lucrător comercial (464), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (425), manipulant mărfuri (285).