Contractul privind construirea celor patru corvete multifuncționale poate fi finalizat curând
Potrivit spuselor sale, până la finalul acestei săptămâni, partea franceză va oferi un răspuns în ceea ce privește contractul privind construirea celor patru corvete multifuncționale.
„La sfârşitul acestei săptămâni, aşteptăm răspunsul de la partea franceză. (…) Se va lua o decizie şi vom şti ce avem de făcut în continuare.
Nu mă pot substitui părţii franceze, noi ştim ce avem de făcut, din punct de vedere legal, în România. Este un contract din 2019 care îşi poate găsi o finalitate, într-un sens sau altul, în curând”, a declarat, miercuri, Angel Tîlvăr la Parlamentul României.
Despre asocierea dintre Naval Group și Şantierul Naval Constanţa
În iulie 2019, Ministerul Apărării Naționale a anunțat că asocierea dintre Naval Group și Şantierul Naval Constanţa a fost desemnată câştigătoarea licitației. În urma deciziei respective, compania Damen s-a adresat imediat CNSC și apoi instanțelor de judecată.
În iulie 2022, Ministerul Apărării Naționale a informat că, după soluționarea definitivă a trei dosare în care compania Damen Schelde Naval Shipbuilding BV a formulat cereri în contradictoriu cu Guvernul României sau Ministerul Apărării Naționale, va avea temeiul legal pentru finalizarea procedurii de achiziție a corvetelor multifuncționale.
Cele trei dosare invocate atunci erau:
Dosarul nr. 4113/2/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București – contestație atribuire Decizia 1026/26/06/2019 emisă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor. Acest dosar a fost suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului 21131/3/2019. Soluția definitivă a fost pronunțată în data de 2 decembrie;
Dosarul nr. 6869/2/2019, înregistrat la Curtea de Apel București, având ca obiect cererea formulată de Damen SNS BV pentru anulare act administrativ (adresa nr. A3/10084/28.10.2019). Prin Sentința nr. 558/08/07/2020, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea. Hotărârea instanței nu este încă motivată;
Dosarul nr. 47/2/2020, cel în care a pronunțat o soluție Curtea de Apel București, și în care Damen SNS BV, în contradictoriu cu Guvernul României, cerea anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”.
Care este scopul acestui program?
Ministerul Apărării Naționale a explicat, atunci, că programul de achiziție se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”.
Scopul său este achiziția a patru corvete multifuncționale pentru Forțele Navale și achiziția de muniții și a suportului logistic inițial aferent navelor. Totodată, construcția și dotarea navelor se va realiza într-un șantier naval din România.