Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a coprezidat, miercuri, alături de omologul din Polonia, Mariusz Blaszczak, o nouă reuniune a miniştrilor Apărării în Format Bucureşti 9 (B9), desfăşurată la Varşovia, în Polonia.
Ministrul Angel Tîlvăr a susținut cu acest prilej că formatul București 9 și-a dovedit relevanța inclusiv pentru coordonarea transatlantică și unitatea aliată, în special în actualul context de securitate.
La reuniune a participat și secretarul de stat pentru apărare al Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Ben Wallace, iar asistentul Secretarului General al NATO pentru Operații, Thomas Goffus, a avut o intervenție prin videoconferință.
„Formatul B9 continuă să-şi demonstreze relevanţa și valoarea adăugată, fiind o platformă importantă pentru consultarea permanentă a aliaților de pe Flancul Estic al NATO“, a spus ministrul Tîlvăr.
Pregătirea Summit-ului NATO de la Vilnius, pe agendă
Pe timpul reuniunii au fost abordate aspecte privind actualele provocări de securitate generate de ultimele evoluții ale războiului din Ucraina și implicațiile în plan regional și euroatlantic, continuarea sprijinului internațional pentru Ucraina, evaluarea implementării deciziilor adoptate la Summit-ul de la Madrid privind postura de descurajare și apărare de pe flancul estic, precum și pregătirea Summit-ului de la Vilnius, din 11 iulie 2023.
„Agenda reuniunii a fost calibrată și în jurul pregătirii Summit-ului NATO de la Vilnius, pe dimensiunea de apărare. Acest summit trebuie să fie unul al implementării deciziilor cruciale luate anul trecut la Madrid. La Vilnius trebuie continuate măsurile de întărire a apărării și descurajării pe flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, întărită necesitatea continuării consolidării prezenței aliate pe flancul estic, cât și evidențiată importanța creșterii capacității de răspuns aliate”, a evidențiat oficialul român.
Necesitatea coordonării eforturilor NATO – UE pentru sprijinirea Ucrainei
De asemenea, ministrul Apărării Naționale a menționat necesitatea implementării deciziilor Summit-lui NATO de la Madrid, în special în domenii privind securitatea la Marea Neagră, regiune de importanță strategică pentru Alianță, precum şi necesitatea continuării coordonării eforturilor NATO – UE pentru sprijinirea Ucrainei şi partenerilor din regiune.
„Acest război de agresiune, declanșat pe 24 februarie anul trecut, a schimbat pentru totdeauna paradigma de securitate din regiunea Mării Negre, precum și percepția amenințărilor”, a spus ministrul.
Angel Tîlvar a pledat pentru sprijinirea celor mai expuși parteneri din regiune
În opinia sa, este foarte importantă continuarea sprijinirii celor mai expuși parteneri din regiune la acțiunile hibride ale Federației Ruse.
„Este foarte importantă continuarea sprijinirii celor mai expuși parteneri din regiune la acțiunile hibride ale Federației Ruse, precum Republica Moldova, Georgia, Bosnia și Herțegovina, pe dimensiunea rezilienței și dezvoltării capacităților de apărare”, a accentuat ministrul Tîlvăr, conform unui comunicat transmis pe siteul MApN.
În încheierea reuniunii, ministrul român al Apărării a reiterat relevanța discuțiilor în formatul B9 pentru sincronizarea percepțiilor aliaților estici și a partenerilor strategici privind evoluțiile de securitate de pe flancul estic și asigurarea unui răspuns adecvat la acestea.
Totodată, a subliniat mesajul puternic privind unitatea și solidaritatea pe care îl transmite prezența forțelor NATO pe teritoriul aliaților de pe flancul estic, precum și continuarea consolidării posturii aliate de descurajare și apărare.